Militarii din Republica Moldova au fost detaşaţi în Kosovo într-o misiune de menţinere a păcii

  • Un contingent al armatei din Republica Moldova a fost detaşat în Kosovo într-o misiune de menţinere a păcii.
  • Misiunea se realizează cu sprijinul militarilor din Statele Unite ale Americii şi din Italia.
1448 afișări
Imaginea articolului Militarii din Republica Moldova au fost detaşaţi în Kosovo într-o misiune de menţinere a păcii

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunţat că un contingent al armatei va merge în Kosova pentru a paricipa la o misiune de menţinere a păcii. Ceremonia a avut loc luni, iar Maia Sandu a vorbit despre importanţa misiunii.

„Am participat astăzi la ceremonia de detaşare a contingentului Armatei Naţionale în misiunea KFOR din Kosovo. M-am bucurat să-mi pot exprima aprecierea şi recunoştinţa faţă de militarii noştri implicaţi în această misiune de pacificare. Prin participarea militarilor noştri la operaţiunile internaţionale de menţinere a păcii, Republica Moldova îşi valorifică potenţialul uman şi îşi consolidează relaţiile de cooperare cu partenerii externi, crescând încrederea acestora în capacităţile ţării noastre de a furniza pace şi stabilitate. Totodată, îndeplinindu-şi angajamentele pe care şi le-a asumat ca membră a comunităţii internaţionale, Republica Moldova îşi îmbunătăţeşte imaginea pe plan global”, a scris Maia Sandu pe Facebook.

Misiunea se va desfăşura prin cooperarea militarilor din Republica Moldova cu mai mulţi specialişti din ţări membre NATO.

„Succesul acestor eforturi se datorează şi cooperării cu partenerii internaţionali. În acest sens, le-am mulţumit Statelor Unite ale Americii şi Republicii Italiene pentru ajutorul acordat Republicii Moldova în consolidarea capabilităţilor de instruire şi logistice de care beneficiază contingentul Armatei Naţionale în misiunea KFOR”, a precizat Maia Sandu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici