Ministerul de Externe din Rusia: negocierile cu ucrainenii au fost reluate

  • Ministerul de Externe din Rusia anunţă joi că negocierile cu ucrainenii au fost reluate.
  • Părţile discută prin intermediul legăturii video.
1002 afișări
Imaginea articolului Ministerul de Externe din Rusia: negocierile cu ucrainenii au fost reluate

Negocierile pentru pace au fost reluate, a spus ministerul rus. Discuţiile continuă prin reţeaua video, iar părţile analizează aspecte politice, militare şi umanitare.

Negocierile au fost reluate la o zi după ce ministrul de externe Sergei Lavrov a spus că neutralitatea Ucrainei a fost un subiect „discutat serios”.

Demnitarul rus a mai spus că „sunt câteva formulări asupra cărora, din punctul meu de vedere, suntem aproape să ne înţelegem”.

Şi Kremlinul a spus că ideea demilitarizării Ucrainei ca Austria ar putea fi un compromis care să aducă războiul mai aproape de final.

Austria are armată proprie, dar este obligată să-şi păstreze statutul de neutralitate impus printr-un tratat şi prin constituţie. Austria nu poate intra în alianţe militare şi nu poate accepta baze militare străine pe teritoriul propriu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
rusia,
ucraina,
negocieri

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici