Ministrul britanic de Finanţe anunţă că îşi va da demisia dacă Boris Johnson va deveni noul premier al Marii Britanii

Ministrul britanic de Finanţe, Philip Hammond, a anunţat că îşi va da demisia în cazul în care conservatorul Boris Johnson va deveni noul premier al Marii Britanii, potrivit Euronews.

830 afișări
Imaginea articolului Ministrul britanic de Finanţe anunţă că îşi va da demisia dacă Boris Johnson va deveni noul premier al Marii Britanii

Ministrul britanic de Finanţe anunţă că îşi va da demisia dacă Boris Johnson va deveni noul premier al Marii Britanii

„Intenţionez să demisionez după audierea de miercuri a premierului (noul prim-ministru va fi desemnat miercuri, 24 iulie, n.r.)”, a declarat Hammond.

Euronews notează că cel mai probabil Hammond ar urma să fie oricum demis în cazul în care Johnson va deveni prim-ministru, în condiţiile în care acesta din urmă, favorit pentru ocuparea funcţiei de premier, ar urma să le solicite tuturor membrilor Guvernului să accepte posibilitatea ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană fără un acord pe 31 octombrie.

„Sunt sigur că nu voi fi demis pentru că am de gând să demisionez înainte de ajunge în acest punct”, a spus Hammond duminică.

„Presupunând că Boris Johnson devine prim-ministru, înţeleg că el a impus anumite condiţii pentru a fi membru în Guvernul său, inclusiv acceptarea unui Brexit fără un acord pe 31 octombrie. Aceasta este o idee cu care nu aş putea fi niciodată de acord”, a adăugat ministrul.

Hammond este un puternic opozant al unei ieşiri din Uniunea Europeană fără acord şi a avertizat săptămâna trecută că Marea Britanie „va pierde controlul” asupra mai multor sectoare importante ale economiei în cazul unui astfel de scenariu.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici