Prima pagină » Știri externe » Ministrul cipriot al Apărării a demisionat, în urma exploziei din sudul ţării

Ministrul cipriot al Apărării a demisionat, în urma exploziei din sudul ţării

Ministrul cipriot al Apărării, Costas Papacostas, şi-a prezentat demisia preşedintelui Demetris Christofias, care a acceptat-o, după o serie de explozii soldate cu morţi, care au devastat, luni, o bază navală şi o centrală electrică, în sudul acestei insule mediteraneene, relatează AFP.
11 iul. 2011, 15:15, Știri externe

Potrivit postului de radio şi agenţiei CNA, publice, oficiali militari de rang înalt din cadrul Gărzii Naţionale cipriotă greacă şi-au exprimat îngrijorarea, în ultimele săptămâni, cu privire la condiţiile de depozitare a unei încărcături de armament iranian, care s-a aflat la originea declanşării accidentului, în care au murit cel puţin 12 persoane.