Ministrul ucrainean de Interne, reţinut în stare de ebrietate la aeroportul din Frankfurt

Ministrul ucrainean de Interne, Iuri Luţenko, a petrecut o jumătate de zi la secţia de poliţie a aeroportului din Frankfurt, acesta şi membrii delegaţiei sale fiind reţinuţi pentru că se aflau în stare avansată de ebrietate, potrivit presei germane, citată de agenţia Unian în pagina electronică.

18 afișări
Imaginea articolului Ministrul ucrainean de Interne, reţinut în stare de ebrietate la aeroportul din Frankfurt

Ministrul ucrainean de Interne, reţinut în stare de ebrietate la aeroportul din Frankfurt (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit cotidianului Bild, citat de Deutsche Welle, căpitanul avionului a refuzat să decoleze cu pasagerii aflaţi sub influenţa alcoolului. În schimb, Luţenko a "reacţionat începând să ţipe şi să arunce cu telefonul său mobil". Poliţia i-a reţinut pe pasageri, iar fiul ministrului, Aleksandr, în vârstă de 19 ani, a opus rezistenţă şi a fost încătuşat.

Poliţia din Frankfurt a confirmat pentru Deutsche Welle că incidentul în care a fost implicat ministrul ucrainean a avut loc luni. "Incidentul a fost înregistrat şi toate măsurile procedurale vor fi îndeplinite", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Frankfurt.

Potrivit Kyiv Post, Ministerul ucrainean de Interne a dezminţit informaţiile potrivit cărora ministrul Iuri Luţenko şi membrii delegaţiei sale s-au comportat necorespunzător la aeroportul din Frankfurt din Germania.

La 4 mai, delegaţia ministrului de Interne a fost reţinută în zona de tranzit a aeroportului din Frankfurt în timpul procedurilor de verificare a documentelor şi a pierdut avionul, echipajul refuzând să-i primească la bord, a menţionat miercuri pentru agenţia Interfax departamentul de Relaţii Publice şi Afaceri Internaţionale al Ministerului ucrainean de Interne.

Delegaţia a hotărât ulterior să se îmbarce în următorul zbor. "Nu au fost cătuşe şi nici un conflict legat de alcool", potrivit departamentului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici