Modelul românesc, studiat de Berlin în lupta împotriva terorismului

România, Cipru, Letonia şi Spania se numără printre statele europene care permit serviciilor secrete să monitorizeze calculatoarele personale, potrivit unui raport redactat de Ministerul german de Interne pe fondul unei dispute interne privind extinderea competenţelor serviciilor de securitate.

2 afișări
Imaginea articolului Modelul românesc, studiat de Berlin în lupta împotriva terorismului

Modelul românesc, studiat de Berlin în lupta împotriva terorismului

Potrivit ediţiei electronice a cotidianului Los Angeles Times, serviciile secrete germane încearcă să obţină permisiunea legală de a implanta viruşi în calculatoarele persoanelor suspecte, care să scaneze fişierele, fotografiile, înregistrările audio şi alte documente personale, cu scopul a preveni eventuale atentate teroriste.

Legislaţia referitoare la supraveghere, extinsă după atentatele de la 11 septembrie, a permis mai multor Guverne occidentale să monitorizeze telefoanele şi mesajele electronice, conversaţiile online ale militanţilor islamişti şi site-urile accesate de suspecţii de terorism.

România, Cipru, Letonia şi Spania au adoptat deja o serie de legi care permit astfel de "verificări online", potrivit Ministerului german de Interne, care a derulat o anchetă informală în Europa. Elveţia şi Slovenia par să permită de asemenea astfel de practici de securitate, iar Suedia urmează să adopte legi similare, potrivit raportului citat.

Statele europene au depus eforturi în ultimele luni pentru adoptarea unor noi măsuri de combatere a terorismului, în urma recentelor arestări operate în Marea Britanie, Danemarca şi Germania, care dezvăluie o prezenţă tot mai numeroasă a militanţilor islamişti în Europa.

Serviciile germane de securitate au recurs la astfel de practici, dar au fost nevoite să renunţe la ele în luna februarie când Curtea Federală de Justiţie a decis că aceste măsuri contravin legislaţiei. Ministrul german de Interne a dat asigurări că aceste verificări nu vor fi reluate decât după legiferarea lor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici