Moment de reculegere în Noua Zeelandă, în memoria victimelor erupţiei de pe Insula Albă

Neozeelandezii din toată ţara au ţinut luni un moment de reculegere în memoria victimelor erupţiei vulcanice de săptămâna trecută de pe Insula Albă soldată cu moartea a cel puţin 16 persoane, în timp ce poliţia a continuat eforturile de recuperare a altor două corpuri, potrivit Reuters.

273 afișări
Imaginea articolului Moment de reculegere în Noua Zeelandă, în memoria victimelor erupţiei de pe Insula Albă

Sursa: Twitter

Numărul oficial al persoanelor decedate în urma erupţiei de pe Insula Albă, cunoscută şi prin numele său din limba maori Whakaari, este până acum de 16. Două persoane ale căror cadavre sunt considerate a fi în apele din jurul insulei sunt încă listate oficial ca dispărute.

Alte 26 de persoane rămân în spitale din Noua Zeelandă şi Australia, multe fiind în stare critică cu leziuni grave provocate de arsuri.

Prim-ministrul Jacinda Ardern a condus luni minutul de tăcere, alături de miniştrii săi în clădirea parlamentului „Beehive” din Wellington.

„Cei care au fost pierduţi sunt legaţi pentru totdeauna de Noua Zeelandă şi îi vom ţine aproape”, a postat Ardern pe contul ei oficial de Instagram.

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A week ago New Zealand experienced the most extraordinary tragedy - an eruption on Whakaari/White Island while kiwi guides and guests from around the world were visiting. Lives were lost immediately, and in the days that have followed others have succumbed to their injuries. There are almost no words for the stories of both the aftermath and the loss that has followed. I want to pay tribute to the many people who did extraordinary things to save lives - whether it was through rescue efforts or the ongoing response by health professionals across the country. To the recovery team who made it their mission to bring loved ones back from the island, right through to the council, emergency management team who have supported the local community all the way through. To Ngāti Awa, for the outpouring of manaakitanga and support to all that have needed a safe haven during this time. Those who have been lost are now forever linked to New Zealand, and we will hold them close. (Image: a photo I took while travelling out to Whakatane with our defence team. A beautiful outlook on a very sad day.)

A post shared by Jacinda Ardern (@jacindaardern) on

Dec 15, 2019 at 10:59am PST

 

Ambasada Statelor Unite din Wellington a postat pe Twitter o fotografie cu personalul său, cu capetele plecate, în faţa drapelului american arborat în bernă.

 

Echipele de salvare care au recuperat vineri şase corpuri de pe insulă, până acum nu au reuşit să localizeze ultimele două corpuri, în ciuda mai multor ore de căutare în weekend.

Şeful poliţiei din Noua Zeelandă, Mike Bush, a declarat că o altă căutare aeriană va fi efectuată luni, pentru a ajuta scafandrii să alcătuiască un plan pentru o cercetare ulterioară sub apă.

"Vom continua operaţiunea atâta timp cât vom avea şansa de a recupera acele corpuri", a declarat Bush pentru Radio Noua Zeelandă.

Vulcanul, o destinaţie populară pentru excursioniştii de zi, a erupt lunea trecută, aruncând cenuşă, fum şi gaze peste insulă. Cei 47 de oameni aflaţi pe insulă în momentul erupţiei au inclus 24 de cetăţeni australieni şi patru rezidenţi permanenţi, precum şi alţi turişti din SUA, Germania, China, Marea Britanie şi Malaysia.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici