Moscova, pregătită să sprijine NATO în Afganistan, dar cu anumite condiţii

Moscova va oferi sprijin Alianţei Nord-Atlantice în Afganistan, dacă aceasta va renunţa la planurile sale militare, mai ales din domeniul nuclear, ostile Rusiei, a declarat ambasadorul rus la NATO, înainte de Consiliului Rusia-NATO, relatează RIA Novosti, în pagina electronică.

23 afișări
Imaginea articolului Moscova, pregătită să sprijine NATO în Afganistan, dar cu anumite condiţii

Ambasadorul rus la NATO, Dmitri Rogozin (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Rusia este pregătită să ajute NATO să îşi atingă obiectivele în Afganistan pentru a împiedica terorismul să se extindă în Tadjikistan, Uzbekistan, Kazahstan şi Kîrgîzstan", a declarat diplomatul rus pentru cotidianul Rossiskaia Gazeta.

"Aderarea Ucrainei şi Georgiei la Alianţă va fi considerată de către Rusia un demers ostil şi va însemna suspendarea cooperării cu NATO. Aceasta a fost deja avertizată în legătură cu acest lucru", a subliniat Rogozin, după care a comparat integrarea Ucrainei şi Georgiei cu o "linie roşie" care ar fi bine să nu fie trecută.

Trebuie să se înceteze dibolizarea Alianţei, prezentată ca un monstru din epoca Războiului Rece, aceasta fiind o uniune de state ale căror eforturi vizează apărarea securităţii lor regionale, este de părere Rogozin.

Potrivit oficialului rus, Moscova întreţine bune relaţii bilaterale cu toate statele membre NATO. Totuşi, unite, acestea constituie "adversari periculoşi". Rusia este de părere că este necesar ca acest dialog complex să nu fie întrerupt.

Citeşte şi:

Rusia, pregătită să coopereze cu Obama în Afganistan

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici