Muntele Tongariro din Noua Zeelandă a erupt cenuşă - VIDEO

Muntele Tongariro, situat pe insula de Nord a arhipelagului Noii Zeelande, a început să erupă miercuri, degajând un nor de cenuşă, a transmis institutul de seismologie neo-zeelandez, GNS Science.

1034 afișări
Imaginea articolului Muntele Tongariro din Noua Zeelandă a erupt cenuşă - VIDEO

Muntele Tongariro din Noua Zeelandă a erupt cenuşă

Institutul a emis o alertă la ora locală 13:25 (02:25, ora României) după primele erupţii de cenuşă ce au ieşit din conul vulcanului care a redevenit activ în august după aproape un secol de inactivitate.

Erupţia a fost minoră însă o ploaie de cenuşă s-ar putea abate asupa localităţilor din imprejurimi, au prevenit autorităţile.

Conform unui martor, Clint Green, norul de cenuşă se ridica până la aproximativ doi kilometri altitudine. "Era foarte spectaculos. Dintr-o dată, un nor negru impresionant a început să apară, apoi să ţâşnească", a povestit acesta pentru postul Radio New Zeeland.

Erupţia muntelui Tongariro în august, prima din 1897, nu a rezultat în lavă, dar a produs un nor de cenuşă care a perturbat puternic traficul aerian.

Noua Zeelandă este situată pe Cercul de Foc al Pacificului, la întâlnirea plăcii tectonice australiene cu cea a Pacificului, înregistrând până la 15.000 de cutremure pe an şi o activitate vulcanică însemnată.

Erupţia cu cele mai multe victime a avut loc în 1953, când pietre provenind din muntele Ruapehu, de pe insula de Nord, au distrus un pod feroviar provocând deraierea unui tren care s-a soldat cu moartea a 151 de persoane.

Acest vulcan, care reprezintă "muntele Osândei" (Mount Doom) în trilogia filmelor "Stăpânul inelelor", înregistrează o creştere în presiune şi s-ar putea trezi în scurt timp, conform GNS.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici