Naufragiatul din Pacific va rămâne în spital cel puţin până luni

Naufragiatul salvadorian José Salvador Alvarenga, care susţine că a plutit în derivă timp de 13 luni în Oceanul Pacific, va fi supus unor noi analize medicale şi va rămâne în spital cel puţin până luni.

945 afișări
Imaginea articolului Naufragiatul din Pacific va rămâne în spital cel puţin până luni

Naufragiatul din Pacific va rămâne în spital cel puţin până luni (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Vom efectua până luni o nouă evaluare medicală, de care va depinde soarta sa", a anunţat pentru AFP Yeerles Ramirez, directorul spitalului public Rafael de Santa Tecla, la aproximativ zece kilometri de San Salvador.

"Urmează să efectuăm noi analize", iar un neurochirurg va examina rezultatele unui RMN realizat vineri în zona lombară a naufragiatului, a mai explicat el, fără să ofere alte precizări.

Medicii l-au diagnosticat cu "epuizare mentală" şi "stres posttraumatic".

În plus, medicul psihiatru Angel Fredi Sermeño a anunţat joi că naufragiatul José Salvador Alvarenga, în vârstă de 37 de ani, suferă de fobie de mare. Din cauza acestui diagnostic, el nu poate să se ducă pentru moment în satul natal Garita Palmera, situat în zona de coastă, la 120 de kilometri sud-vest de San Salvador, a precizat el.

Potrivit spuselor sale, care au fost puse la îndoială de către unii specialişti, el a plutit în derivă încă din decembrie 2012, în urma unei pene a motorului micii ambarcaţiuni pe care se afla, în largul statului Chipas, în sudul Mexicului, ţară în care s-a stabilit în urmă cu 15 ani.

El a reapărut 13 luni mai târziu, pe Insulele Marshall, la 12.500 de kilometri distanţă de punctul de plecare, slăbit, nebărbierit şi netuns, cu zgârieturi la nivelul genunchilor, afirmând că a supravieţuit mâncând păsări şi peşti şi bând sânge de ţestoasă şi propria urină.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici