NAUFRAGIUL COSTA CONCORDIA - Căpitanul a părăsit nava când echipajul încerca să salveze pasagerii: "Aveam impresia că suntem pe Titanic"

Mărturiile membrilor filipinezi ai echipajului navei Costa Concordia sporesc numărul copleşitor al declaraţiilor împotriva comandantului vasului de croazieră naufragiat în apropierea insulei italiene Giglio.

2081 afișări
Imaginea articolului NAUFRAGIUL COSTA CONCORDIA - Căpitanul a părăsit nava când echipajul încerca să salveze pasagerii: "Aveam impresia că suntem pe Titanic"

NAUFRAGIUL COSTA CONCORDIA - Căpitanul a părăsit nava când echipajul încerca să salveze pasagerii: "Aveam impresia că suntem pe Titanic" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Căpitanul poate că a acţionat cât a putut de bine dar în aceeaşi măsură a făcut şi o greşeală mare", a declarat pentru Philippine Daily Inquirer Benigno Ignacio, un bucătar al navei.

"Vina lui este că a abandonat nava în timp ce echipajul, printre care şi noi, filipinezii, se străduia să salveze pasagerii", a mai adăugat Ignacio.

Eugen Pusyo, steward pe Costa Concordia, consideră că Francesco Schettino, căpitanul vasului, a salvat vieţi prin dirijarea navei cât mai aproape de ţărm imediat după accident, dar "a comis o eroare atunci când a părăsit nava cu mult înainte ca toţi pasagerii să fie evacuaţi", a declarat Pusyo pentru Manila Bulletin.

"Pasagerii au început să intre în panică şi majoritatea nu aveau veste de salvare", a mai adăugat acesta. "Aveam impresia că suntem pe Titanic (...) Am aşezat câţiva copii în bărci pentru a putea fi salvaţi", a precizat stewardul.

Aproximativ 300 de filipinezi lucrau pe vasul de croazieră naufragiat săptămâna trecută.

Supravieţuitori au povestit că mai multe bărci de salvare supraaglomerate au putut fi manevrate doar cu ajutorul ospătarilor sau bucătarilor vasului - unii supravieţuitori referindu-se la aceştia drept "îngerii filipinezi" - deveniţi marinari improvizaţi.

În urma naufragiului, 11 persoane au murit şi peste 20 sunt declarate încă dispărute.

Comandantul navei, acuzat de omucidere din culpă, naufragiu şi abandon al navei, este arestat la domiciliu în Meta di Sorrento, la sud de Neapole.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici