Navă care se îndrepta spre Constanța, atacată cu trei drone în Marea Neagră, în largul Bulgariei
Portcontainerul CONTSHIP JET, sub pavilion liberian, a fost lovit miercuri, 28 octombrie, de trei drone maritime în apropierea Capului Kaliakra, în Marea Neagră. Nava plecase din portul israelian Haifa și avea ca destinație portul Constanța. Atacul a avut loc chiar în timpul reuniunii de la Sofia a miniștrilor Apărării din România, Bulgaria și Turcia.
La conferința de presă organizată la Sofia, după întâlnirea cu omologii săi din România și Turcia, ministrul bulgar al Apărării, Dimitar Stoianov, a confirmat atacul.
„În timp ce această reuniune era în desfășurare, un portcontainer a fost lovit de trei drone maritime în apele din apropiere. Distanța este de aproximativ 21 de mile marine de Șabla”, a declarat ministrul bulgar, citat de televiziunea publică bulgară BNT.
Locul atacului se află la aproximativ 39 de kilometri de coasta Bulgariei.
Vasul a luat foc, iar marinarii au părăsit nava
Potrivit sursei citate, cei 18 membri ai echipajului au părăsit portcontainerul folosind plutele de salvare.
Un petrolier a fost direcționat spre nava avariată pentru a acorda ajutor, iar Poliția de Frontieră bulgară a trimis o ambarcațiune în zona atacului.
Pescarii aflați în apropiere au relatat că portcontainerul a luat foc imediat. Nava a suferit avarii grave pe partea dreaptă, înclinându-se puternic.
Radioul Național Bulgar (BNR) a relatat, la ora 12:43, că o parte dintre marinari se aflau pe o plută de salvare în apropierea vasului, iar o altă dronă se îndrepta spre ei, punându-le viața în pericol.
Deocamdată, autoritățile bulgare nu au comunicat dacă toți membrii echipajului au ajuns în siguranță, ce marfă transporta portcontainerul și dacă la bord se aflau materiale periculoase.
Miniștrii Apărării din România, Bulgaria și Turcia, reuniți la Sofia
Atacul s-a produs chiar în timpul reuniunii de la Sofia a miniștrilor Apărării din România, Bulgaria și Turcia, dedicată securității în Marea Neagră. La întâlnire au participat ministrul român al Apărării, Ștefan-Radu Oprea, ministrul bulgar Dimitar Stoianov și ministrul turc Yașar Güler.
La finalul reuniunii, cei trei oficiali au adoptat o declarație comună prin care au cerut încetarea imediată a atacurilor asupra navelor comerciale.
„Aceste incidente tragice reprezintă o escaladare periculoasă a tensiunilor și creează riscuri grave pentru siguranța navigației. În calitate de state riverane Mării Negre și aliați NATO, avem responsabilitatea comună de a lua măsurile necesare pentru garantarea securității și libertății navigației în regiune”, se arată în declarația comună.
„Solicităm încetarea imediată a atacurilor care amenință navele comerciale, infrastructura maritimă și siguranța activităților maritime. Ne exprimăm compasiunea față de familiile marinarilor decedați și solidaritatea deplină cu statele ai căror cetățeni și nave au fost afectate. Insistăm asupra respectării stricte a dreptului internațional”, au transmis cei trei miniștri.
Turcia cere protejarea rutelor comerciale din Marea Neagră
Ministrul turc al Apărării, Yașar Güler, a declarat că protejarea rutelor comerciale și a statelor riverane Mării Negre reprezintă o prioritate pentru Ankara. El a subliniat că forțele armate ale Turciei, Bulgariei și României au capacitatea de a lua măsuri pentru asigurarea securității în regiune.
Oficialul a avertizat însă că orice decizie trebuie luată cu prudență, pentru a nu agrava situația.
„Este important să ținem cont de moment și de situația actuală. Printr-o diplomație atentă și prudentă, trebuie să evităm abordările care ar crește tensiunile și pericolele din regiune”, a declarat Güler.
Ministrul a precizat că Turcia menține contacte atât cu Rusia, cât și cu Ucraina și le cere ambelor părți să protejeze navele comerciale și să înceteze atacurile asupra acestora.
Cinci nave atacate în zona economică exclusivă a Bulgariei, în octombrie
CONTSHIP JET este cea de-a cincea navă atacată în zona economică exclusivă a Bulgariei de la începutul lunii octombrie, potrivit unei cronologii publicate miercuri de BNT.
Pe 6 octombrie, navele Alpha Watan și Able au fost lovite la aproximativ 70 de mile marine est de localitatea Byala. Marinarii de pe Able au fost salvați, însă cei de pe Alpha Watan sunt în continuare dați dispăruți, iar operațiunea de căutare a fost încheiată.
O săptămână mai târziu, pe 13 octombrie, dronele au lovit alte două nave. Chelsea 3 a fost atacată de trei drone la aproximativ 18 mile marine est de Byala, dar întregul echipaj a fost salvat.
HS Dignity s-a scufundat după ce a fost lovită la aproximativ 17 mile marine est de Krapets. Dintre cei 16 marinari aflați la bord, cinci au supraviețuit, iar 11 sunt dați dispăruți.
În urma acestor incidente, Ministerul bulgar al Apărării și Marina Militară au intensificat supravegherea radar și monitorizarea cu drone a zonelor afectate.
Franța a trimis un avion de patrulare maritimă în România
Franța a trimis în România, la solicitarea autorităților de la București, un avion de patrulare maritimă ATLANTIQUE 2, în contextul deteriorării situației de securitate din Marea Neagră.
Aeronava se află din 18 octombrie la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu și va desfășura misiuni de supraveghere și recunoaștere până pe 6 noiembrie.
Zborurile au ca scop identificarea pericolelor pentru navigație și protejarea infrastructurii critice din zona economică exclusivă a României.
Misiunea franceză completează măsurile luate de Forțele Navale Române, care au intensificat patrulele cu nave, elicoptere și drone în vestul Mării Negre, după atacurile recente asupra vaselor comerciale.
Deocamdată, autoritățile nu știu cine se află în spatele atacului de miercuri asupra portcontainerului CONTSHIP JET.