Nicolas Sarkozy cere convocarea unui summit UE pentru discutarea crizei din Libia

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a solicitat Uniunii Europene convocarea unui summit pentru discutarea unei strategii comune în faţa crizei din Libia şi a consecinţelor acesteia în privinţa imigraţiei.

30 afişări
Imaginea articolului Nicolas Sarkozy cere convocarea unui summit UE pentru discutarea crizei din Libia

Nicolas Sarkozy cere convocarea unui summit UE pentru discutarea crizei din Libia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Franţa a cerut o reuniune a Consiliului European, la care să fie adoptată o strategie comună faţă de criza libiană, ale cărei consecinţe pot fi foarte grave pentru stabilitatea întregii regiuni", a afirmat Sarkozy, într-o intervenţie televizată.

În cursul unei vizite în Tunisia, Sarkozy a vorbit, vineri, despre ideea convocării unui Consiliu European dedicat revoluţiilor arabe, cooperării în cadrul Uniunii pentru Mediterana şi viitorului relaţiilor dintre Europa şi ţările din Orientul Mijlociu.

Duminică seară, el a subliniat riscurile de derapaj violent în ţările arabe, după ce situaţia din Libia s-a degradat semnificativ.

Revoltele "pot foarte bine să degenereze în violenţe şi să ducă la instaurarea de dictaturi şi mai rele decât cele dinainte", a spus el. "Ştim care pot fi consecinţele unor astfel de tragedii asupra fluxurilor migratorii incontrolabile şi a terorismului", a adăugat Sarkozy.

Italia şi-a avertizat partenerii europeni în repetate rânduri în legătură cu riscurile umanitare catastrofale ale crizei din Libia, care riscă să genereze un aflux de refugiaţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici