Nicolas Sarkozy refuză să revină asupra creşterii vârstei de pensionare

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a refuzat miercuri să revină asupra creşterii vârstei de pensionare, la o zi după manifestaţii de amploare, dar s-a pronunţat pentru ajustări în favoarea posturilor jenante şi a persoanelor care au început să lucreze de tinere.

16 afișări
Imaginea articolului Nicolas Sarkozy refuză să revină asupra creşterii vârstei de pensionare

Nicolas Sarkozy refuză să revină asupra creşterii vârstei de pensionare (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Este o reformă esenţială. Este deci natural ca ea să suscite îngrijorări şi mobilizări importante, cum a fost cazul ieri (...). Sunt atent la preocupările care sunt exprimate astfel", a declarat şeful statului în Consiliul de Miniştri, potrivit unui comunicat al Palatului Elysee.

Nicolas Sarkozy a repetat însă că nu se pune problema să revină asupra creşterii vârstei de pensionare, de la 60 la 62 de ani.

El a cerut Guvernului să "amelioreze" dispozitivul care permite persoanelor ce au început să lucreze înainte de 18 ani să se pensioneze la 60 de ani. El a cerut de asemenea ajustări pentru locurile de muncă jenante.

Manifestaţiile împotriva reformei sistemului de pensii au reunit marţi în toată ţara între 1,12 milioane de persoane, potrivit poliţiei, şi 2,7 milioane, conform sindicatului CGT.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici