Nord-coreenii trebuie să-şi prezinte omagiile de trei ori pe zi faţă de Kim Jong-Il

Nord-coreenii trebuie să-şi prezinte omagiile de trei ori pe zi faţă de liderul defunct Kim Jong-il, pentru a-şi arăta loialitatea faţă de dinastia comunistă, a afirmat joi un expert sud-coreean, citat de AFP.

1888 afișări
Imaginea articolului Nord-coreenii trebuie să-şi prezinte omagiile de trei ori pe zi faţă de Kim Jong-Il

Nord-coreenii trebuie să-şi prezinte omagiile de trei ori pe zi faţă de Kim Jong-Il (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

După decesul în 1994 al tatălui lui Kim Jong-Il, fondatorul Coreei de Nord Kim Il-sung, o singură plecăciune pe zi era suficientă pentru a-şi dovedi devotamentul, a explicat Kim Young-soo, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Sogang din Seul.

"Este ancorat în conştiinţa nord-coreenilor că trebuie să-şi exprime durerea cât mai intens cu putinţă atunci când moare liderul lor suprem, pentru a evita orice suspiciune privind loialitatea lor", a declarat acesta.

Specialist pe tema Coreei de Nord, Young-soo a intervievat numeroşi refugiaţi nord-coreeni despre regimul comunist de la Phenian.

"Nord-coreenii ştiu că cu cât îşi arată mai mult durerea cu atât este mai bine. Ceremoniile de doliu sunt într-o anumită manieră constrânse şi organizate", a subliniat el.

Conform profesorului, faptul că autorităţile au cerut populaţiei să se încline de trei ori pe zi pare să indice că loialitatea faţă de Kim Jong-il este mai slabă decât cea faţă de tatăl său.

După anunţul decesului lui Kim Jong-il făcut luni, televiziunea regimului comunist difuzează imagini cu nord-coreeni, civili şi militari, devastaţi de durere.

Agenţia de presă oficială KCNA a dat asigurări că cinci milioane de locuitori ai capitalei Phenian s-au înghesuit să-i aducă un omagiu în 24 de ore. Populaţia Coreei de Nord este de 24 de milioane de persoane.

Fiul cel mai tânăr al lui Kim Jong-il, Kim Jong-un, a fost desemnat nou lider al ţării, devenind al treilea nume din prima dinastie comunistă a lumii.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici