Numeroşi studenţi, blocaţi sub dărâmături într-o universitate din Port-au-Prince

Numeroşi studenţi ai unei universităţi private din Port-au-Prince erau blocaţi, marţi seara, sub dărâmături după cutremurul puternic produs în Haiti, a anunţat un oficial din cadrul instituţiei.

19 afișări
Imaginea articolului Numeroşi studenţi, blocaţi sub dărâmături într-o universitate din Port-au-Prince

Numeroşi studenţi, blocaţi sub dărâmături într-o universitate din Port-au-Prince (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Clădirea universităţii, situată în Turgeau, un cartier din Port-au-Prince, s-a prăbuşit în timp ce numeroşi studenţi se aflau în interior.

"Am putut recupera câteva persoane dintre dărâmături, sunt numeroşi răniţi", a declarat oficialul pentru postul de radio Signal FM din Petion, la est de Port-au-Prince.

Alte clădiri universitare, cum ar fi Şcoala naţională de administraţie şi universitatea Agenţiei Universitare a Francofoniei (AUF) au fost, de asemenea, distruse de seism.

Directorul imprimeriei din Haiti, Willems Edouard, care se afla într-una dintre clădiri în momentul cutremurului, a declarat că "numeroase persoane, între care profesori haitieni şi străini" erau în continuare "blocate în interior".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici