O asociaţie cere Parlamentului din R. Moldova să declare rusa limbă de stat

Asociaţia Internaţională de Prietenie şi Colaborare «Moldova-Rusia» solicită Parlamentului de la Chişinău să declare limba rusă ca limbă de stat şi să introducă în şcoli studierea obligatorie doar a cursului de istorie integrată, transmite ProTV Chişinău.

22 afișări
Imaginea articolului O asociaţie cere Parlamentului din R. Moldova să declare rusa limbă de stat

O asociaţie cere Parlamentului din R. Moldova să declare rusa limbă de stat (Imagine: ProTv Chişinău)

"Eu cunosc foarte bine ucraineana, dacă doriţi, putem vorbi şi în franceză. Dar nu asta este problema. Problema nu ţine numai de cuvinte. Este vorba despre a oferi cetăţenilor posibilitatea să vorbească limba pe care o înţeleg cel mai bine", a declarat preşedintele asociaţiei «Moldova-Rusia», Iurie Maximov.

Aceasta mai cere Legislativului de la Chişinău să rezolve problemele economice din ţară aprofundând relaţiile cu Rusia şi normalizând raporturile cu Ucraina şi România.

Liderii asociaţiei cer ca în alcătuirea principalelor structuri de stat să se ţină cont de principiul etnic. Pe de altă parte, organizaţia solicită Republicii Moldova să se abţină de la impunerea oricăror restricţii la adresa regimului din stânga Nistrului.

Asociaţia activează de 15 ani şi, potrivit liderilor acesteia, numără peste 600 de membri.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici