O lucrare bazată pe texte religioase islamice expusă într-un festival a stârnit revoltă la Toulouse

Expunerea accidentală a unei opere de artă bazată pe texte religioase islamice a stârnit revoltă în orăşelul Toulouse, situat în sud-vestul Franţei, autorul acesteia luând imediat decizia de a-şi retrage lucrarea, din cauza reacţiei tinerilor musulmani din localitate.

282 afișări
Imaginea articolului O lucrare bazată pe texte religioase islamice expusă într-un festival a stârnit revoltă la Toulouse

O lucrare bazată pe texte religioase islamice expusă într-un festival a stârnit revoltă la Toulouse (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Artistul marocan Mounir Fatmi a decis să îşi retragă lucrarea din festivalul "Primăveri de septembrie", dedicat artelor plastice, după ce tinerii musulmani din oraş au început să protesteze. Artistul plastic caligrafiase texte islamice pe un pod, iar musulmanii din oraş s-au revoltat la vederea trecătorilor care călcau pe acele texte, considerate sfinte, informează france24.com.

Lucrarea lui Fatmi ar fi trebuit să fie expusă numai în zilele de weekend, când forţele de ordine ar fi trebuit să îi împiedice pe trecători să calce pe textele islamice, gest care este considerat o blasfemie de musulmani. Joi, însă, un filmuleţ de prezentare a caligrafiei stilizate după versete din Coran şi învăţături ale profetului Mahomed a fost proiectat, din greşeală, în cel mai aglomerat punct al oraşului.

Potrivit poliţiei din Toulouse, reacţia a fost rapidă - peste 80 de tineri s-au adunat pe pod pentru a-i împiedica pe trecători să calce pe versete. O femeie a fost pălmuită, după ce a păşit accidental pe textele sfinte, iar mulţi dintre protestatari au declarat forţelor de ordine că aceasta i-ar fi provocat.

Poliţia locală s-a organizat imediat în detaşamente de intervenţie rapidă, însă imamul din Toulouse şi mai mulţi reprezentanţi ai comunităţii musulmane din oraş s-au deplasat la faţa locului şi au făcut apel la calm. Proiecţia a fost oprită imediat şi, după o întâlnire cu primarul, protestatarii şi-au cerut scuze public femeii pe care au agresat-o fizic.

Deşi conflictul a fost aplanat repede, Mounir Fatmi, care spune despre el că este "marocan cu origini musulmane", a decis să îşi anuleze expunerea operei. "Condiţiile pe care le-am convenit pentru expunerea lucrării mele nu au fost întrunite. Rezultatul este că arta mea nu a fost percepută în mod corect, mai mult, a fost greşit înţeleasă şi, în aceste condiţii, prefer să anulez expoziţia", a declarat artistul.

Fatmi a adăugat că lucrarea sa, numită "Thenologie", este, de fapt, proprietatea Muzeului Arab de Artă Modernă din Doha, Qatar.

"Când a fost expusă acolo pentru prima dată, la doar câţiva kilometri de Arabia Saudită, nimeni nu s-a declarat şocat. Dar faptul că oamenii au fost şocaţi la Toulouse este de-a dreptul uimitor. Asta nu pot să o înţeleg", a mai spus Mounir Fatmi.

Alte opere ale marocanului vor fi în continuare proiectate pe faţada hotelului Dieu din Toulouse, în cadrul aceluiaşi festival al artelor, care va dura o lună.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici