Prima pagină » Știri externe » O organizație pentru drepturile musulmane, declarată drept teroristă de guvernatorul Floridei

O organizație pentru drepturile musulmane, declarată drept teroristă de guvernatorul Floridei

Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a desemnat luni unul dintre cele mai mari grupuri musulmane pentru drepturile civile și de susținere a drepturilor musulmane din SUA drept „organizație teroristă străină”, în urma unei măsuri similare luate de Texas luna trecută.
O organizație pentru drepturile musulmane, declarată drept teroristă de guvernatorul Floridei
Sursa: Zuma/Hepta Mediafax Foto

Directiva împotriva Consiliului pentru Relații Americano-Islamice (CAIR ) vine sub forma unui ordin executiv postat de DeSantis pe site-ul de socializare X. De asemenea, aceasta acordă aceeași etichetă Frăției Musulmane, potrivit AP.

Frăția Musulmană nu sunt desemnate drept organizații teroriste străine de către guvernul SUA.

Ordinul instruiește agențiile din Florida să împiedice cele două grupuri și pe cei care le-au oferit sprijin material să primească contracte, locuri de muncă și fonduri de la o agenție executivă de stat.

Într-o declarație trimisă prin e-mail, CAIR și filiala sa din Florida au declarat că organizația intenționează să-l dea în judecată pe DeSantis ca răspuns la ceea ce au numit o proclamație „neconstituțională” și „defăimătoare”.

Fondată în 1994, CAIR are 25 de filiale în întreaga țară.

Luna trecută, CAIR a cerut unui judecător federal să anuleze proclamația guvernatorului Texasului, Greg Abbott, susținând într-un proces că aceasta „nu numai că contravine Constituției Statelor Unite, dar nu găsește niciun sprijin în nicio lege din Texas”.

Frăția Musulmană a fost înființată în Egipt în urmă cu aproape un secol și are filiale în întreaga lume. Liderii săi spun că a renunțat la violență în urmă cu zeci de ani și încearcă să instaureze o guvernare islamică prin alegeri și alte mijloace pașnice. Criticii, inclusiv guvernele autocratice din regiunea Orientului Mijlociu, o consideră o amenințare.