Prima pagină » Știri externe » O profesoară a murit încercând să-și salveze elevii în accidentul aviatic din Bangladesh

O profesoară a murit încercând să-și salveze elevii în accidentul aviatic din Bangladesh

O profesoară de limba engleză a murit după ce un avion de vânătoare al Forțelor Aeriene din Bangladesh s-a prăbușit luni în școala sa. Femeia s-a grăbit să salveze o parte din sutele de elevi și profesori aflați în pericol de moarte.
O profesoară a murit încercând să-și salveze elevii în accidentul aviatic din Bangladesh
Sursă foto: Hepta

Profesoara de engleză în vârstă de 46 de ani s-a întors de mai multe într-o sală de clasă cuprinsă de flăcări pentru a-și salva elevii, chiar dacă propriile sale haine erau deja arse, a declarat fratele ei, Munaf Mojib Chowdhury, potrivit Reuters. 

Maherin Chowdhury a murit luni după ce a suferit arsuri aproape totale pe corp. Soțul ei și cei doi copii adolescenți au supraviețuit.

„Când soțul ei a sunat-o, implorând-o să părăsească locul faptei și să se gândească la copiii ei, ea a refuzat, spunând: Și ei sunt copiii mei, ei ard. Cum îi pot părăsi?'”, a declarat Chowdhury.

Cel puțin 31 de persoane, majoritatea copii, au fost ucise atunci când avionul F-7 BGI s-a prăbușit asupra școlii. Armata a declarat că aeronava a suferit o defecțiune mecanică.

Marți, sute de studenți din Dhaka au protestat, cerând responsabilitate, despăgubiri pentru familiile victimelor, dar și oprirea zborurilor militare de antrenament.