O şcoală musulmană din Marea Britanie a primit acuzaţii că promovează o formă extremă de islam. Ce erau învăţaţi copiii - FOTO

O şcoală musulmană din Marea Britanie a primit acuzaţii că desfăşoară programe care îi învaţă pe copii că obiceiurile britanice sunt "otrăvitoare" şi că evreii "încearcă să cucerească lumea", promovând, în acelaşi timp, o formă extremă de islam, relatează Daily Mail.

Urmărește
8412 afișări
Imaginea articolului O şcoală musulmană din Marea Britanie a primit acuzaţii că promovează o formă extremă de islam. Ce erau învăţaţi copiii - FOTO

O şcoală musulmană din Marea Britanie a primit acuzaţii că promovează o formă extremă de islam - FOTO

Academia islamică Tarbiyah din oraşul Dewsbury, situat în comitatul Yorkshire, a primit acuzaţii că promovează o formă extremă de islam care "face diviziuni" în rândul comunităţilor.

Instituţia educaţională privată, la care urmează programe "after school" 140 de copii, iar tineri de peste 16 ani participă la programe integrale de şcolarizare, este supusă în prezent unei investigaţii a Guvernului.

Mufti Zubair Dudha, directorul şi fondatorul centrului, este un cleric respectat care face parte din secta ortodoxă Deobandi.

În urma unei investigaţii demarate de Sky News, s-a descoperit că acesta a redactat o broşură care citează Protocoalele înţelepţilor Sionului, un document antisemit potrivit căruia evreii sunt angajaţi într-un proces de conspiraţie globală.

Clericul susţinea că filmele, revistele şi celebrităţile fac parte dintr-o conspiraţie menită să "otrăvească minţile" tinerilor musulmani. În alte broşuri era scris că toate instituţiile în care învaţă copii de ambele sexe sunt dăunătoare, că este interzisă urmărirea programelor televizate, iar femelilor li s-a cerea să nu lucreze.

Într-o secţiune despre jihad, acesta transmitea musulmanilor să fie pregătiţi să "plătească...chiar cu viaţa" pentru a crea o lume organizată de "ordinea dreaptă a lui Allah", deşi în alte broşuri condamna terorismul.

Oraşul Dewsbury are o istorie în ceea ce priveşte legăturile cu radicalizarea. Cel mai tânăr atacator sinucigaş al Marii Britanii, care s-a detonat în Irak, şi Mohammad Sidique Khan, instigatorul atacurilor teroriste din data de 7 iulie 2005, au locuit acolo.

Dudha a declarat pentru Sky News că este întristat că anumite fragmente din acele publicaţii au fost "prezentate într-o lumină falsă".

"Mă întristează foarte mult că anumite fragmente din publicaţiile noastre au fost preluate şi prezentate într-o lumină falsă pentru a pune în legătură academia noastră cu extremismul. Credem cu adevărat în importanţa şi necesitatea integrării, şi în acelaşi timp, în posibilitatea de a ne practica religia", a spus acesta.

Această descoperire urmează unui anunţ făcut de Guvern care implică luarea de măsuri împotriva instituţiilor de tip madrasa (n.r. în Occident, acest cuvânt se referă la o şcoală religioasă sau la un colegiu în care se studiază religia islamică), care şi-au desfăşurat mult timp activitatea, fiind rareori sau deloc supuse unor controale.

În ultimul an, Inspectoratul Şcolar din Marea Britanie a descoperit 15 şcoli neînregistrate în care elevii participau la programe islamice de şcolarizare.

"Aceste afirmaţii grave sunt în curs de investigare. În timp ce ar fi nepotrivit să comentăm cu privire la investigaţii specifice, spunem clar că extremismul nu îşi are locul în societatea noastră şi suntem hotărâţi să protejăm copiii de el", a anunţat Departamentul pentru Educaţie.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici