Prima pagină » Știri externe » O țară europeană va scădea prețul energiei din iulie

O țară europeană va scădea prețul energiei din iulie

Gospodăriile britanice vor plăti mai puțin pentru facturile la energie, începând cu luna iulie, după ce autoritatea națională de rgelementare a redus plafonul de preț cu 7%. Reducerea, prima din acest an, se datorează inflației ridicate și susține eforturile guvernului de a atenua criza costului vieții.
O țară europeană va scădea prețul energiei din iulie
Maria Miron
23 mai 2025, 14:20, Economic

Milioane de gospodării din Marea Britanie vor beneficia de facturi mai mici la energie, ca urmare a reducerii cu 7% a plafonului de preț stabilit de autoritatea națională de reglementare, Oficiul pentru Piețele de Gaz și Electricitate (OFGEM) începând din luna iulie. Aceasta este prima reducere din acest an și vine în contextul presiunii financiare asupra consumatorilor datorată inflației, care a înregistrat creșteri mult peste estimările analiștilor în luna aprilie. Măsura susține eforturile guvernului britanic de a reduce impactul crizei costului vieții, scrie Reuters.

Facturile la energie rămân cu 50% mai mari față de perioada de dinaintea învaziei ruse în Ucraina

Tarifele la energie pentru consumatorii casnici rămân, totuși, cu aproape 50% mai ridicate decât erau în vara anului 2021, înainte ca invazia Rusiei în Ucraina să determine creșterea abruptă a prețului gazelor și să provoace criza energetică din Europa.

Consumatorii ar trebui să exploreze opțiuni mai avantajoase, care pot fi cu până la 200 de lire sterline pe an mai ieftine decât plafonul actual, a recomandat Tim Jarvis, director general în cadrul OFGEM: „Ceea ce vreau să subliniez este că nu sunteți obligați să plătiți prețul plafonului. Există oferte mai competitive, prin urmare este esențial să comparați și să alegeți cea mai bună variantă.”

Protecția consumatorilor solicită sprijin suplimentar pentru gospodăriile vulnerabile

Instituțiile de protecție a consumatorilor consideră că nivelul prețurilor la energie rămâne inabordabil pentru multe gospodării și au solicitat acordarea unui sprijin suplimentar pentru persoanele aflate în dificultate: „Orice scădere a prețului energiei este întotdeauna o veste bună, dar aceasta reprezintă o reducere modestă după o creștere foarte mare. Facturile rămân extrem de împovărătoare pentru gospodăriile cu venituri mici”, a declarat Adam Scorer, directorul executiv al organizației caritabile National Energy Action, dedicată combaterii sărăciei energetice.

Premierul britanic Keir Starmer a recunoscut presiunea continuă a prețurilor la energie asupra persoanelor în vârstă și a comunicat că vrea să mărească numărul pensionarilor eligibili pentru sprijinul la încălzire.

Autoritatea britanică de reglementare a stabilit un nou plafon anual, de 1.720 de lire sterline pentru consumul mediu de electricitate și gaz, cu 129 de lire mai mic decât plafonul anterior pentru perioada aprilie-iunie. Scăderea plafonului de preț reflectă reducerea prețurilor angro la energie la nivel global, influențată și de schimbările în costurile operaționale ale furnizorilor. Plafonul, introdus în 2019 pentru protecția consumatorilor, acoperă aproximativ 65% dintre gospodării.