Obama: Arderea Coranului este un act "de extremă intoleranţă"

Preşedintele american, Barack Obama, a apreciat, sâmbătă, că arderea în public a Coranului este un act "de extremă intoleranţă şi sectarism" şi a condamnat gestul pastorului american care a declanşat atacul violent asupra sediului ONU de la Mazar-i-Sharif.

78 afișări
Imaginea articolului Obama: Arderea Coranului este un act "de extremă intoleranţă"

Obama: Arderea Coranului este un act "de extremă intoleranţă" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Un atac asupra birourilor ONU de la Mazar-i-Sharif s-a soldat cu moartea a şapte membri ai personalului Naţiunilor Unite, printre care se numără şi un român. Alte zece persoane au murit sâmbătă, la Kandahar, în cursul unei manifestaţii de protest faţă de arderea Coranului în SUA.

"Desacralizarea oricărui text sfânt, inclusiv a Coranului, este un gest de extremă intoleranţă şi sectarism", a afirmat Obama, într-un comunicat în care aduce un omagiu victimelor violenţelor declanşate de gestul pastorului american.

"Dar şi atacarea şi uciderea unor oameni nevinovaţi, ca măsură de represalii, este revoltătoare şi reprezintă un afront la decenţa şi demnitatea umane. Nici o religie nu tolerează masacrul şi decapitarea oamenilor nevinovaţi şi nu există nici o justificare pentru un astfel de act dezonorant şi regretabil", a adăugat preşedintele american, care consideră că "angajaţii ONU şi-au pierdut viaţa încercând să ajute poporul afgan".

Atacul asupra sediului din Mazar-i-Sharif al Misiunii ONU în Afganistan (UNAMA) este cel mai grav înregistrat de la înlăturarea regimului talibanilor, la sfârşitul anului 2001, şi s-a soldat cu moartea a trei membri ai personalului ONU - un român, un suedez şi o norvegiană - şi a patru gărzi nepaleze, precum şi a cinci manifestanţi afgani.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici