Obama, atacat pe tema finanţării campaniei electorale

Comitetul naţional al partidului republican (RNC) a anunţat că va depune o plângere la Comisia Electorală (FEC), cerându-i să examineze modalitatea de finanţare a campaniei candidatului democrat la alegerile prezidenţiale, Barack Obama.

25 afișări
Imaginea articolului Obama, atacat pe tema finanţării campaniei electorale

Obama, atacat pe tema finanţării campaniei electorale (Imagine: Mediafax Foto)

Liderii partidului au precizat duminică jurnaliştilor că Barack Obama a acceptat contribuţii necuvenite în baza legii electorale, în special provenind din străinătate, potrivit partidului republican.

Potrivit RNC, care se bazează pe articole din presă, organizaţia "Obama pentru America" (OFA), menită să organizeze campania candidatului democrat, ar fi colectat fonduri de la persoane străine, spre exemplu din Nigeria, unde are loc o investigaţie legată de finanţarea campaniei candidatului democrat.

Republicanii, care citează un raport al FEC, dau asigurări că OFA a acceptat contribuţii "excesive".

"Credem că depăşesc cu mult cadrul conform (legii electorale, n. red.), iar comisia electorală trebuie să realizeze un audit asupra tuturor persoanelor care au contribuit la OFA şi să impună penalităţi", au explicat reprezentanţi ai partidului, într-un coumnicat de presă.

Purtătorul de cuvânt al lui Barack Obama, Bill Burton, a reacţionat într-un comunicat dând asigurări că: "Am mers dincolo de cerinţele privind transparenţa, dezvăluind numele celor care colectează fonduri şi ce sume au anunţat".

Totuşi, Burton a adăugat că, potrivit FEC, tabăra lui McCain a trebuit să înapoieze 1,2 milioane de dolari donatorilor, deoarece risca să încalce legea electorală.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici