Obama îşi asumă responsabilitatea în cazul atentatului eşuat

Preşedintele american, Barack Obama, şi-a asumat responsabilitatea, joi, în cazul atentatului eşuat împotriva unui avion de linie din ziua de Crăciun, şi a anunţat o serie de reforme la nivelul serviciilor de informaţii şi securităţii aeriene pentru a contracara acţiunile al-Qaida.

15 afișări
Imaginea articolului Obama îşi asumă responsabilitatea în cazul atentatului eşuat

Obama îşi asumă responsabilitatea în cazul atentatului eşuat (Imagine din arhivă: Mediafax Foto/AFP)

Casa Albă a dezvăluit un raport intermediar al anchetei asupra deficienţelor puse în lumină de alerta de la 25 decembrie, când un tânăr nigerian, antrenat şi înarmat de al-Qaida în Yemen, potrivit Washingtonului, a încercat să arunce în aer un avion care efectua o cursă între Amsterdam şi Detroit având la bord 290 de persoane.

Pentru a remedia aceste lipsuri, Barack Obama a menţionat necesitatea ca serviciile de informaţii să "ancheteze" în mod sistematic "toate pistele în cazul ameninţărilor prioritare", să circule "mai rapid" rapoartele cu privire la aceste ameninţări şi să îşi consolideze capacităţile de analiză.

El a mai cerut şi o "consolidare a criteriilor" de elaborare a listelor cu persoanele care ar putea avea legături cu nebuloasa teroristă şi "în special a listei cu persoanele care au interdicţie de zbor".

Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) a răspuns punctual acestor ordine, promiţând în special să mărească numărul agenţilor detaşaţi în Yemen şi în Africa.

Secretarul pentru Securitate Internă, Janet Napolitano, a evocat o nouă abordare a securităţii în aeroporturi, prin montarea a 300 de scanere corporale în termen de un an şi prin intensificarea cooperării internaţionale.

Consilierul lui Barack Obama în domeniul combaterii terorismului, John Brennan, a declarat presei că i-a mărturisit preşedintelui că nu s-a ridicat la înălţimea misiunii sale şi i-a promis că îşi va îmbunătăţi prestaţia personală precum şi pe cea în echipă.

Enunţând datoria subordonaţilor de a produce rezultate, Barack Obama a lăsat impresia că pentru moment nu ia în calcul varianta demisiilor, insistând mai degrabă asupra noţiunii de eşec la nivelul întregului sistem pe care îl garantează.

"Mă interesează mai puţin reproşurile şi mai degrabă să tragem învăţăminte de pe urma acestor erori şi să le corectăm pentru a ne afla şi mai mult în siguranţă", a afirmat Obama, recunoscând în acelaşi timp că nu există o "soluţie miraculoasă" în faţa ameninţării teroriste.

"În calitate de preşedinte, am responsabilitatea solemnă să apăr ţara şi compatrioţii. Iar atunci când sistemul eşuează, eu sunt responsabil", a recunoscut preşedintele american.

În opinia sa, sistemul de informaţii nu a eşuat în colectarea sau partajarea informaţiilor, ci în ceea ce priveşte asamblarea elementelor de care dispunea cu privire la complot.

De asemenea, Barack Obama a reamintit că Statele Unite sunt "în război împotriva al-Qaida". "Noi suntem cei care definim comportamentul ţării noastre. Nu un mic grup de oameni care vor să ucidă bărbaţi, femei şi copii nevinovaţi". El a mai promis şi că va lupta împotriva recrutării de tineri musulmani de către nebuloasa lui Osama ben Laden, care "nu oferă nimic altceva decât o viziune fără viitor de suferinţă şi moarte".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici