Obama promite că SUA vor ieşi mai puternice din actuala criză

Preşedintele Barack Obama a promis marţi americanilor reformă şi rigoare, dându-le asigurări că ţara va ieşi mai puternică din cea mai gravă criză economică din ultimele decenii.

16 afișări
Imaginea articolului Obama promite că SUA vor ieşi mai puternice din actuala criză

Obama promite că SUA vor ieşi mai puternice din actuala criză (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Economia noastră este slăbită, iar încrederea noastră afectată; trăim vremuri dificile şi nesigure, dar în această seară doresc ca toţi americanii să ştie un lucru: vom reconstrui, vom readuce stabilitate, iar Statele Unite vor ieşi mai puternice decât înainte", a declarat Obama.

După ce anii trecuţi deciziile dificile au fost respinse, "a sunat ceasul şi a sosit momentul să ne asumăm viitorul", a declarat el, în discursul său solemn adresat celor două Camere reunite ale Congresului şi tuturor americanilor.

El a reiterat necesitatea unor "sacrificii" pentru a reduce la jumătate, până la finalul mandatului său, deficitul federal, care ar putea depăşi 1.500 de miliarde de dolari anul acesta.

Obama s-a folosit de acest prilej şi de acest discurs echivalent cu alocuţiunea anuală privind Starea Naţiunii, pentru a-şi exprima dorinţa de a duce la bun sfârşit, anul acesta, o amplă reformă a serviciilor sociale.

El a promis că va face astfel încât Statele Unite să aibă din nou până în 2020 cel mai mare număr de absolvenţi din lume.

Obama a promis să investească în noi tehnologii şi în energia regenerabilă, pentru a construi o economie nouă, făcând presiuni asupra Congresului să îi prezinte noi reglementări în domeniul financiar şi o lege care să impună cote pentru emisiile de gaze cu efect de seră.

Primul său buget va fi prezentat joi pentru anul 2010. "Nu trebuie să plătim pentru sisteme de armament care datează din perioada Războiului Rece şi pe care nu le folosim", a explicat el.

Acest buget, care reflectă "relitatea crudă" a crizei pe care a moştenit-o, va elimina programele inutile sau inaplicabile. "Impactul acestei recesiuni este unul real, se simte peste tot", a explicat preşedintele american.

El le-a transmis americanilor că nu trebuie să se teamă pentru depozitele lor bancare şi că "sistemul lor financiar va continua să funcţioneze", adăugând că va avea grijă ca băncile să dispună de suficienţi bani pentru a încuraja consumul.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici