Obama şi familia lui vor fi cazaţi pentru scurt timp la Blair House

Blair House, reşedinţa oficială a oaspeţilor de marcă ai administraţiei americane, unde Barack Obama îşi va petrece ziua de joi înainte de a se instala la Casa Albă, are o lungă istorie, iar numele său a fost deja dat unui acord comercial între Statele Unite şi Uniunea Europeană.

27 afișări
Imaginea articolului Obama şi familia lui vor fi cazaţi pentru scurt timp la Blair House

Obama şi familia lui vor fi cazaţi pentru scurt timp la Blair House (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Barack Obama şi familia sa, sosiţi la Washington la începutul lunii ianuarie, au locuit câteva zile în Hotelul Hay-Adams. Blair House fusese promisă de preşedintele George W. Bush prietenului său John Howard, fost premier al Australiei, venit la Washington pentru a fi decorat.

Situată foarte aproape de Casa Albă, Blair House are în prezent patru corpuri construite la jumătatea secolului al XIX-lea.

Blair House a fost construită în 1826 pentru principalul responsabil medical din SUA, Joseph Lovell, care a cedat-o în 1836 lui Francis Preston Blair, proprietar al publicaţiei Globe şi apropiat al preşedintelui Andrew Jackson.

Clădirea a rămas proprietatea familiei Blair până în 1942, când a fost preluată de stat. Chiar dacă nu oferă norme de securitate excepţionale, Blair House a fost ocupată de preşedintele Harry Truman şi familia sa în timpul mandatului pentru a permite restaurarea completă a Casei Albe.

La 1 noiembrie 1950, Oscar Collazo şi Griselio Torresola au încercat că îl asasineze pe preşedintele Truman în Blair House.

Tentativa eşuată s-a soldat cu moartea lui Torresola şi a unui agent de securitate.

În noiembrie 1922, un acord comercial între SUA şi UE a prelua denumirea de Blair House.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici