Oficial american: SUA vor vota împotriva aderării palestinienilor la ONU

  • SUA vor vota împotriva aderării palestinienilor la ONU.
  • Informaţia a fost prezentată de un oficial american citat de Reuters.
  • Oficialul a dorit să-şi păstreze anonimatul.
450 afișări
Imaginea articolului Oficial american: SUA vor vota împotriva aderării palestinienilor la ONU

Oficial american: SUA vor vota împotriva aderării palestinienilor la ONU

SUA îşi vor exercita dreptul de veto vineri, la o reuniune a Consiliului de Securitate în care se va discuta potenţiala apartenenţă a palestinienilor la ONU.

Mişcarea, care este aşteptată de Israel, ar bloca efectiv organismul mondial să recunoască statul palestinian.

„Calea cea mai rapidă spre statutul de stat pentru poporul palestinian este prin negocieri directe între Israel şi Autoritatea Palestiniană, cu sprijinul Statelor Unite şi al altor parteneri”, a spus oficialul.

Pentru a trece prin Consiliul de Securitate, rezoluţia are nevoie de nouă din 15 voturi. De asemenea, rezoluţia nu poate avea niciun veto din partea SUA, Marea Britanie, Franţa, Rusia sau China.

Autoritatea Palestiniană, cu sediul în Cisiordania, are în prezent statutul de observator nemembru la ONU. Poziţia a fost acordată de Adunarea Generală, formată din 193 de membri, în 2012.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici