Oficiali moldoveni şi transnistreni se reunesc pentru o nouă rundă de negocieri

Oficialii moldoveni şi cei transnistreni vor avea luni o a doua întâlnire, la Odessa, în Ucraina, pe tema tratatului de cooperare şi prietenie, la trei zile după întrevederea între Vladimir Voronin şi Igor Smirnov.

10 afișări
Imaginea articolului Oficiali moldoveni şi transnistreni se reunesc pentru o nouă rundă de negocieri

Oficiali moldoveni şi transnistreni se reunesc pentru o nouă rundă de negocieri (Imagine: gdb.rferl.org)

Delegaţiile oficiale ale celor două părţi au sosit deja la Odessa pentru reuniunea care survine la doar trei zile după întâlnirea dintre liderul moldovean şi cel transnistrean care a avut loc la Bender, în Transnistria, relatează The Tiraspol Times în ediţia electronică.

Cele două delegaţii vor fi conduse de ministrul moldovean de Externe şi al Integrării, Vasile Şova, şi omologul său transnistrean, Valeri Litskai.

Cei doi lideri de la Chişinău şi Tiraspol au convenit vineri să înfiinţeze un grup de lucru cu scopul de a consolida încrederea şi de a dezbate probleme de securitate, dezarmare şi proiecte comune.

Tiraspolul a anunţat că va propune dezbaterii la Odessa proiectul său de acord de prietenie şi cooperare între Republica Moldova şi Transnistria. Grupul de lucru va propune, de asemenea, proiecte concrete din sfera dezvoltării infrastructurii, securitate şi dezarmare, socială, culturală şi umanitară.

Şova şi Litskai au pregătit întâlnirea de la Odessa în calitate de lideri ai grupurilor de lucru şi negociatori şefi ai celor două delegaţii din cadrul aşa-numitelor tratative în format 5+2.

Litsaki a declarrat vineri, după încheierea reuniunii celor doi lideri, că este prematur să se vorbească despre reluarea negocierilor între cele două părţi, dar a precizat că astfel de întâlniri vor mai fi organizate în viitor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici