- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Facem România Bine
- Ieși pe plus
- Video
Oficialii palestinieni denunţă ocupaţia Ierusalimului de Est
Oficialii palestinieni au acuzat luni Israelul că încearcă să reducă la tăcere orice voce care denunţă ocupaţia după închiderea unui centru de presă palestinian, deschis la Ierusalim pentru vizita Papei Benedict al XVI-lea.

Oficialii palestinieni denunţă ocupaţia Ierusalimului de Est (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Această închidere "este o tentativă a reprima vocea palestiniană care spune lumii că Ierusalimul este ocupat", a precizat muftiul Ierusalimului, Mohammad Hussein.
"Ce vrem să spunem este că Ierusalimul de Est este ocupat şi că poporul palestinian în ansamblul său nu acceptă ca acest oraş să facă parte din Israel", a declarat Rafiq al-Husseini, directorul biroului preşedintelui Autorităţii palestiniene Mahmoud Abbas.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Aproape 95% din istoria omenirii este invăluită în mister. Cercetătorii susțin că oamenii au fost aduși pe Pământ de pe o altă planetă
-
Dreptul la avort este din nou în pericol în Europa după decizia din SUA. Activiştii conservatorii capătă tot mai multă putere
-
COMENTARIU Sorin Avram: Meditaţiile profesorului Klaus Iohannis, mai ieftine cu 50 de bani
-
Rusia a lansat un atac masiv cu rachete în vestul şi nordul Ucrainei. Zeci de rachete ruseşti au căzut în ultimele ore
Abatele Pierre Madros, consilierul patriarhului latin din Oraşul Sfânt, Monseniorul Fouad Twal, a reiterat că "Ierusalimul de Est nu este Israel".
Centrul de presă israelian, deschis duminică într-un hotel din zona estică a Oraşului Sfânt, ar fi trebuit să funcţioneze pe toată durata vizitei Papei, care a sosit luni în Israel pentru a efectua un sejur de cinci zile în cadrul căruia va vizita Bethleemul în Cisiordania.
O conferinţă de presă urma să aibă loc cu puţin înainte de închiderea sa în prezenţa muftiului şi a fostului patriarh latin din Ierusalim, Michel Sabbah.
Potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei israeliene Mickey Rosenfeld, închiderea centrului de presă a avut loc "din ordinul ministrului pentru Securitate Internă (Yitzhak Aharonovitch) care este abilitat să ordone închiderea oricărei organizaţii sau eveniment din Ierusalim legat de Autoritatea Palestiniană".
Israelul a interzis toate activităţile oficiale palestiniene din Ierusalimul de Est în timp ce palestinienii vor să facă din oraş capitala viitorului lor stat.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.


TACATACA.PROSPORT.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:45
-
astăzi, 12:01
COMENTARIU Sorin Avram: Meditaţiile profesorului Klaus Iohannis, mai ieftine cu 50 de bani