OMS: Naţiunile se îndreaptă într-o direcţie greşită în ceea ce priveşte Covid-19

În ceea ce priveşte pandemia de Covid-19 lucrurile vor merge „din ce în ce mai rău” dacă guvernele nu vor lua măsuri mai stricte, a avertizat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

6298 afișări
Imaginea articolului OMS: Naţiunile se îndreaptă într-o direcţie greşită în ceea ce priveşte Covid-19

OMS: Naţiunile se îndreaptă într-o direcţie greşită în ceea ce priveşte Covid-19

Directorul general, Dr Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că „prea multe ţări s-au îndreptat în direcţia greşită”, scrie BBC News.

Statele Unite sunt în prezent epicentrul pandemiei, iar tensiunile dintre preşedintele Donald Trump şi experţii din domeniul medical au dus la o creştere a numărului de cazuri.

La o conferinţă de presă susţinută, luni, la Geneva, dr. Tedros a spus că „mesajele amestecate ale liderilor” au subminat încrederea publicului în încercările de a controla pandemia.

"Virusul rămâne inamicul public numărul unu, dar acţiunile multor guverne şi oameni nu reflectă acest lucru", a spus Tedros.

Şeful OMS a spus că măsuri precum distanţarea socială, spălarea mâinilor şi purtarea măştilor în situaţii adecvate trebuie luate în serios şi o revenire la vechea normalitate, în viitorul apropiat, nu este realistă.

"Dacă elementele de bază nu sunt respectate, există o singură direcţie în care se va îndrepta această pandemie: din rău în mai rău", a spus dr. Tedros.

Dr. Mike Ryan, directorul executiv al Programului pentru Situaţii de Urgenţă al OMS, a declarat că reducerea unor măsuri de blocare în America şi deschiderea unor zone au dus la o „transmisie intensă”.

El a adăugat că închiderea regiunilor mari ar avea consecinţe economice uriaşe, dar că blocarea locală în anumite locuri ar putea fi necesară pentru a atenua răspândirea virusului.

Ryan a cerut guvernelor să pună în aplicare strategii clare şi „puternice”, adăugând: „Cetăţenii trebuie să înţeleagă şi trebuie să le fie uşor să se conformeze”.

"Trebuie să învăţăm să trăim cu acest virus", a spus dr. Ryan, avertizând că aşteptările ca virusul ar putea fi eradicat sau ca un vaccin eficient ar putea fi gata, în câteva luni au fost "nerealiste". În plus, el a adăugat că nu se ştie încă dacă recuperarea după infectarea cu noul coronavirus va duce la imunitate şi, dacă s-ar întâmpla asta, cât va dura această imunitate.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
oms,
pandemie,
virus

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici