Ministrul israelian de Finanțe, Bezalel Smotrich, a declarat joi că proiectul, mult întârziat, va fi pus în aplicare și va „îngropa” ideea unui stat palestinian. Reprezentantul ONU a avertizat că extinderea așezărilor ar fragmenta Cisiordania în enclave izolate și că „este o crimă de război pentru o putere ocupantă să mute propria populație civilă în teritoriul ocupat”, potrivit Reuters.
În prezent, aproximativ 700.000 de coloniști israelieni trăiesc alături de 2,7 milioane de palestinieni în Cisiordania și Ierusalimul de Est. Majoritatea țărilor nu recunosc anexarea Ierusalimului de Est de către Israel din 1980 și consideră că extinderea așezărilor slăbește șansele unei soluții cu două state, care ar presupune existența unui stat palestinian în Cisiordania, Gaza și Ierusalimul de Est, alături de Israel.
Israelul susține că are legături istorice și biblice cu regiunea și că așezările oferă adâncime strategică și securitate, considerând Cisiordania un teritoriu „disputat”, nu „ocupat”.
Uniunea Europeană a exprimat aceeași poziție. Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a declarat joi că decizia Israelului de a avansa proiectul subminează soluția celor două state și încalcă dreptul internațional, reiterând apelul Uniunii Europene de a opri construcția de așezări.