Operaţiunea militară algeriană continuă. Ministru: "Numeroşi ostatici au fost eliberaţi. Din nefericire sunt şi morţi şi răniţi"

Operaţiunea lansată de armata algeriană la complexul de exploatare a gazelor unde sute de persoane au fost luate ostatice de un comando islamist continuă, anunţă ministrul algerian al Comunicaţiilor, Mohamed Said.

632 afișări
Imaginea articolului Operaţiunea militară algeriană continuă. Ministru: "Numeroşi ostatici au fost eliberaţi. Din nefericire sunt şi morţi şi răniţi"

Operaţiunea militară algeriană continuă. Ministru: Numeroşi ostatici au fost eliberaţi (Imagine: Mediafax xFoto/AFP)

"Operaţiunea continuă", a declarat ministrul, în ceea ce este prima reacţie oficială algeriană din ultimele 24 de ore.

Potrivit ministrului, armata a reuşit să elibereze un "număr mare" de ostatici.

"Numeroşi ostatici au fost eliberaţi, din nefericire alţii au fost ucişi sau sunt răniţi", a precizat Mohamed Said, fără a putea oferi un bilanţ exact.

Casa Albă a exprimat "îngrijorarea" în legătură cu operaţiunea algeriană în cazul luării de ostatici, cerând "clarificări" din partea autorităţilor algeriene.

"Evident, suntem îngrijoraţi în legătură cu informaţiile privind pierderile de vieţi omeneşti" în cursul operaţiunii, a explicat Jay Carney, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Barack Obama.

"Aşteptăm clarificări din partea Guvernului algerian", a adăugat oficialul american, în contextul în care presa a relatat că cel puţin 34 de ostatici străini au fost ucişi în intervenţia armatei algeriene.

La rândul său, premierul britanic David Cameron a exprimat regretul că nu a fost înştiinţat din timp în legătură cu operaţiunea armatei algeriene.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici