Oraşul natal al lui Zelenski, sub ape. Peste o sută de case, inundate după un atac rusesc cu rachete

Oficialii din oraşul Krivoi Rog, din sudul Ucrainei, anunţă că 112 case au fost inundate după ce rachetele ruseşti au lovit un important baraj de acumulare din regiune, potrivit BBC.

1835 afișări
Imaginea articolului Oraşul natal al lui Zelenski, sub ape. Peste o sută de case, inundate după un atac rusesc cu rachete

Oraşul natal al lui Zelenski, sub ape. Peste o sută de case, inundate după un atac rusesc cu rachete

Locuitorii de pe 22 de străzi din două districte ale oraşului în care s-a născut Zelenski au fost îndemnaţi să plece, a declarat primarul Oleksandr Vilkul.

El a precizat că peste noapte au fost două explozii. Aprovizionarea cu apă a fost afectată în oraşul în care trăiau peste 600.000 de persoane înainte de război. Apa a pătruns prin baraj şi s-a revărsat pe malurile râului, au declarat oficialii. Nu au fost victime şi situaţia este acum „sub control", a precizat oficialul.

Ucrainenii au declarat că atacul a fost o răzbunare a Rusiei pentru contraofensiva ucraineană.

Preşedintele Volodimir Zelenski a descris Rusia ca fiind un „stat terorist" după atacul de miercuri asupra rezervorului Karachunivske.

„Sunteţi nişte molâi care se luptă cu civilii. Ticăloşi care, după ce au scăpat de pe câmpul de luptă, încearcă să facă rău de undeva de departe", a spus preşedintele care s-a născut în Krivoi Rog.

În discursul său, Zelenski a mai spus că rezervorul nu are „nicio valoare militară".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
inundaţii,
case,
baraj

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici