Organizaţia Cooperării Islamice speră la relaţii mai bune cu lumea creştină sub Papa Francisc

Organizaţia Cooperării Islamice (OCI), din care fac parte 57 de state, şi-a exprimat joi speranţa unei ameliorări a relaţiilor între musulmani şi creştini în timpul Pontificatului noul Papă Francisc.

151 afișări
Imaginea articolului Organizaţia Cooperării Islamice speră la relaţii mai bune cu lumea creştină sub Papa Francisc

Organizaţia Cooperării Islamice speră la relaţii mai bune cu lumea creştină sub Papa Francisc (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Într-un mesaj de felicitare adresat noului Papă, secretarul general al OCI Ekmeleddin Ihsanoglu şi-a "exprimat puternica speranţă de a vedea relaţiile între islam şi creştinism din nou cordiale şi marcate de o prietenie sinceră", în timpul Papei Francisc.

"În acest moment istoric, OCI reînnoieşte apelul formulat acum opt ani la o reconsiliere istorică între islam şi creştinătate", adaugă mesajul organizaţiei cu sediul la Jeddah, în Arabia Saudită.

Papa Benedict al XVI-lea a întreţinut relaţii dificile cu musulmanii, după discursul pe care l-a pronunţat în 2006 la Regensburg, în sudul Germaniei, în care părea să asocieze islamul cu violenţa.

Instituţia Al-Azhar, cea mai înaltă autoritate a islamului sunnit, şi-a exprimat, de asemenea, joi, speranţa unor relaţii mai bune cu Vaticanul sub conducerea noului Papă Francisc, decât sub cea a lui Benedict al XVI-lea.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici