Bulgaria va intensifica aplicarea sancţiunilor asupra persoanelor care nu respectă regulile de distanţare, în contextul înmulţirii cazurilor de infectare cu noul coronavirus, afirmă ministrul bulgar al Sănătăţii, Kiril Ananiev, citat de agenţia de presă Reuters. Până în prezent, în Bulgaria s-au înregistrat 5.740 de cazuri de coronavirus şi 246 de decese. În ultima săptămână […]
Hoţii au spart zeci de birouri la Parlamentul European, iar cel puţin 50 de europarlamentari au rămas fără laptopuri, tablete şi alte obiecte de valoare, anunţă Politico.eu.
MAE a transmis, luni, că, la punctul de frontieră dintre Grecia şi Bulgaria, coloana de autovehicule aflată în aşteptare pentru accesul în punctul de frontieră se întinde, la acest moment, pe o lungime de sub trei kilometri, iar timpul de aşteptare este de aproximativ o oră şi jumătate.
Rusia are încă un Putin în politică, pe Roman, fiul vărului preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin. Roman Putin a fost ales preşedintele unui partid mic dar care speră să prindă locuri la alegeri în Parlament. Momentan partidul va participa la alegerile locale din septembrie. Roman Putin are 42 de ani şi a fost angajat al FSB, […]
Florentina Budău trăieşte de 19 ani în Spania şi a fost suprinsă de reactivarea carantinei în regiunea în care locuieşte cu familia sa. Pentru ea şi pentru mulţi români, aceste restricţii anulează multe planuri de vacanţă după lunile grele de izolare prin care a trecut Spania. Încă de la începutul crizei, românii din zonă […]
Sute de oameni înarmaţi, de extremă dreapta, s-au strâns pe locul celei mai sângeroase bătălii din Războiul Civil, convinşi că extremiştii de stânga vor arde steagul american, de 4 iulie, relatează BBC. Oamenii s-au adunat furioşi, în urma unei postări pe Facebook care suna în acest fel: „O să oferim copiilor drapele micuţe pe care […]
Ministrul sănătăţii pakistanez, Zafar Mirza, testat pozitiv pentru noul coronavirus, devenind cel mai recent ministru guvernamental de mare anvergură care a contractat virusul, potrivit Associated Press.
Cazurile numeroase de abuz de substanţe, ameninţări suicidale, abuz sau crize pe fondul unor tulburări psihice au acum o soluţie mai eficientă decât intervenţia echipajelor de poliţie obişnuite. Fondat în urmă cu aproape 30 de ani, programul CAHOOTS are în prezent trei autoutilitare şi contribuie la schimbarea sistemului şi la responsabilizarea populaţiei locale. Programul a […]
Secretarul pentru cultură al guvernului britanic, Oliver Dowden, a criticat oamenii care nu au respectat liniile de distanţare socială atunci când s-au redeschis barurile în Marea Britanie, scrie CNN.
În ziua fatidică de 11 septembrie, Cooper urma să livreze documente politice. Nu a mai ajuns, însă, la destinaţie, surprins de atacul care a îngrozit o lume întreagă. „Nu şi-a dat seama că a fost fotografiat decât după câteva săptămâni”, povesteşte pentru CNN Janet Rashes, care i-a fost parteneră de viaţă timp de 33 de […]
Columbianul Jefferson Riascos nu a mai aşteptat nicio secundă şi a cerut-o în căsătorie pe iubita sa, Diana Paola Angola, chiar pe holul spitalului unde aceasta era internată. Femeia a ajuns în spital după ce a fost depistată cu noul coronavirus, fiind transferată ulterior la secţia de terapie intensivă. Aflată în comă indusă, Diana Angola a […]
Familia Regală britanică este tărâtă iar în scandalul „Epstein”. Miliardarul a fost închis anul trecut în timp ce aştepta procesul pentru abuz sexual şi trafic de minore. El s-ar fi sinucis în celula sa la scurt timp. Noul episod a pornit de la o poză cu presupusa complice a lui Epstein, Ghislaine Maxwell, stând […]
Bilanţ alarmant în Brazilia:1,6 milioane de cazuri de coronavirus şi aproape 65.000 de decese Ministerul Sănătăţii din Brazilia a înregistrat duminică 26.051 de noi cazuri COVID-19. De la debutul pandemiei, în ţară au fost confirmate 1.603.055 de cazuri de coronavirus. Cu 602 noi decese, Brazilia se apropie de 65.000 de vieţi pierdute în lupta cu […]
În apropiere, oficialii militari au găsit şi un camion care transporta cocaină, ambalată în 13 colete care cântăreau fiecare în jur de 30 de kilograme şi, cel mai probabil, fuseseră preluate din avion. Cu o valoare estimată la peste 4,9 milioane de dolari americani, este o pierdere „semnificativă” pentru organizaţiile criminale implicate, se arată într-o […]
Decizie radicală: O ţară blochează circulaţia a peste 13 milioane de oameni, pentru prima oară în 100 de ani Oficialii închid graniţa dintre două state australiene extrem de populate. Măsurile vor fi aplicate începând de marţi, pentru o perioadă nedeterminată. Decizia vine în urma exploziei numărului de cazuri de coronavirus în Melbourne. Marea […]
Graniţa dintre Victoria şi New South Wales va fi închisă pentru prima dată în 100 de ani, după ce în 1919 oficialii au blocat circulaţia persoanelor între cele două state în contextul unei alte pandemii: gripa spaniolă. Numărul de cazuri de COVID-19 din Melbourne, capitala statului australian Victoria, a crescut îngrijorător în ultimele zile, motiv […]
Departamentul de Sănătate din Florida (DOH) a declarat că o persoană din judeţul Hillsborough a contractat Naegleria fowleri, o amibă microscopică unicelulară, care poate provoca o infecţie a creierului şi este de obicei fatală, scrie BBC News.
Conform unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din New Mexico, floarea de canabis poate fi eficientă în a oferi o ameliorare imediată a stării persoanelor care suferă de depresie, scrie Forbes.
India a raportat, duminică, aproape 24.000 de noi cazuri de Covid-19 şi a devenit a treia ţară din lume în privinţa numărului de persoane infectate cu noul coronavirus, arată cifrele worldmeters.info.
Marea Britanie se pregăteşte pentru un al doilea potenţial val de coronavirus în această iarnă, a declarat directorul executiv al Serviciului Naţional de Sănătate din Regatul Unit (NHS), Sir Simon Stevens, scrie Metro.co.uk.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat că amendamentele constituţionale aprobate prin vot au realizat condiţiile pentru „dezvoltarea progresivă” a Rusiei în următoarele decenii, relatează Reuters.
Sute de afro-americani înarmaţi au mers la Stone Mountain Park, de Ziua Independenţei, pentru a protesta faţă de un monument uriaş sculptat în piatră, conform insider.com. Locul a căpătat notorietate pentru că susţinătorii supremaţiei albe, precum organizaţia Ku Klux Klan, se întâlneau deseori aici. Totuşi, protestul a fost lipsit de incidente, au declarat reprezentanţii […]
Criza medicală a coronavirusului este foarte gravă, dar aspectele sociale şi economice pe care virusului şi măsurile impuse pentru combaterea sa le-au adus sunt cel puţin la fel de grave şi pot avea repercursiuni în următorii ani.
Un disident cecen a fost împuşcat mortal în Austria, Poliţia austriacă arestând doi cetăţeni ruşi de origine cecenă, afirmă surse citate de site-ul Vienna.at şi de cotidianul Le Figaro. Disidentul cecen Martin B., în vârstă de 43 de ani, a fost găsit mort sâmbătă, în localitatea Gerasdorf, la periferia oraşului Viena. Poliţia a stabilit […]
Atena a declarat că toate călătoriile non-esenţiale din Serbia vor fi suspendate începând de luni. Restricţia include toate punctele de graniţă. Grecia, care a ieşit dintr-o criză a datoriilor după un deceniu în 2018, se bazează foarte mult pe turism. Ţara a ridicat mare parte din restricţiile de călătorie la 1 iulie, dar a spus […]
Cel puţin 166 de persoane au murit în timpul manifestaţiilor violente care au cutremurat Etiopia în ultimele zile după ucideriea cântăreţului Haacaaluu Hundeessaa, a declarat sâmbătă poliţia, relatează The Guardian.
La mai bine de şase luni de când a început pandemia, coronavirusul a infectat peste 11 milioane de oameni în întreaga lume şi a reuşit să provoace peste 525.000 de decese.
Mexicul a raportat sâmbătă încă 523 de decese cu coronavirus, ajungând la un total de 30.366, depăşind Franţa şi devenid cea de-a cincea cea mai afectată ţară din lume.
Viaţa de noapte din Marea Britanie prinde din nou contur. De sâmbătă s-au deschis pub-urile şi restaurantele, doar că în anumite condiţii. Oana, o tânără stabilită în Londra de mai bine de doi ani, povesteşte despre cum a fost prima zi de distracţie. Toate pub-urile au fost pline, iar unii clienţi şi-au rezervat locurile chiar […]
În ziua în care a fost internată la spital, familia a fost „pusă la punct” de către autorităţi, a declarat soţul ei, Mohamed Shafeek. „Poliţia şi armata împreună cu oficialii au venit la uşa noastră”, a spus el. „Am fost daţi afară şi au pulverizat dezinfectant peste tot. Nu ne-au spus nimic. Ne-au dus ca […]
Premierul elen Kyriakos Mitsotakis a declarat că nu va accepta condiţii stricte impuse de UE privind utilizarea ajutorului de urgenţă pentru criză, în contextul negocierilor dificile pe care liderii UE le vor avea pentru fondul de recuperare în valoare de 750 miliarde de euro, scrie Financial Times.
Spartak Trnava a reuşit să spargă gheaţă în acest weekend, reuşit să câştige primul ei meci de la revenirea fotbalului după pandemie. A fost 2-0 în duelul cu cei de la Ruzomberok, însă fanii celor de la Spartak au fost cei care au ieşit în prim-plan. Suporterii au profitat că accesul pe stadion le-a […]
Israelul nu se află „neapărat” în spatele tuturor incidentelor suspecte din Iran, afirmă Benjamin Gantz, ministrul israelian al Apărării, în contextul în care oficiali iranieni suspectează un act de sabotaj la un complex nuclear, sugerând că ar putea fi un atac cibernetic israelian. Întrebat dacă Israelul are vreo legătură cu „exploziile misterioase” produse la instalaţii […]
Un instructor de paragliding a dus zborul la un alt nivel. Turcul Hasan Kaval a postat un clip devenit viral cu ultima sa experienţă. El a arătat cum se poate zbura stând în canapea în timp ce te uiţi la televizor. Kaval a legat canapeaua la o paraşută şi şi-a luat zborul într-o zonă […]
Nottingham Forest continuă lupta pentru revenirea în Premier League, însă fosta dublă câştigătoare a Cupei Campionilor Europeni s-a încurcat în etapa din weekend în duelul cu Derby County. A fost 1-1 după o reuşită în prelungiri a lui Chris Martin, asta după ce Joe Lolley a deschis scorul încă din minutul 12. Forest a […]
Fluxul în punctul de frontieră dintre Bulgaria şi Republica Elenă (Kulata – Promachonas) se desfăşoară normal, fără coloană de autoturisme în aşteptare. Accesul autoturismelor se realizează pe patru benzi, fiind operaţionale şi trei puncte de testare pentru infecţia cu COVID-19, anunţă MAE.
Englezii au profitat din plin de ieşirea din carantină. Au băut toată berea pe care n-au apucat s-o bea în ultimele 4 luni. Peste 15 milioane de halbe au fost consumate în cele 23.000 de localuri din Marea Britanie. În multe zone s-a ignorat complet distanţarea socială, iar poliţia a intervenit. Pe străzile marilor oraşe […]