Știri externe

Forţele aeriene ruse au bombardat din greşeală rebeli sirieni susţinuţi de SUA. Rusia NEAGĂ acuzaţiile

Avioane militare ruse şi siriene au bombardat din greşeală poziţii ale rebelilor susţinuţi de SUA, în apropiere de oraşul Al Bab, cauzând mai multe victime, a declarat generalul american Stephen Townsend, însă Rusia a negat categoric aceste informaţii, potrivit Reuters online.

Cum va arăta lumea în 2050: China, India, SUA vor fi cele mai mari economii. Ţările avansate acum menţin nivelul veniturilor – PwC

China ar putea fi cea mai mare economie din lume în anul 2050, urmată de India şi SUA, conform proiecţiilor realizate de compania PricewaterhouseCoopers, care preconizează că PIB-ul ţărilor UE ar fi sub 10% din cota globală, deşi statele avansate acum vor menţine nivelul ridicat al veniturilor.

Rusia este pusă la ZID. Situaţia din Ucraina nu justifică eliminarea sancţiunilor impuse Moscovei

Ministrul german de Externe, Sigmar Gabriel, a declarat că în lipsa unui progres real în implementare acordului de pace de la Minsk nu există niciun motiv pentru ca UE să elimine sancţiunile impuse Rusiei pentru rolul jucat de Moscova în conflictul din estul Ucrainei, relatează Reuters online.

Oficial militar american: Statele Unite nu suplimentează semnificativ efectivele din Irak şi Siria

Statele Unite nu vor suplimenta în mod semnificativ efectivele militare din Irak şi Siria, afirmă un comandant al armatei americane, generalul Stephen Townsend.

Turismul din SUA, afectat semnificativ după alegerea lui Donald Trump ca preşedinte

Analiştii estimează că preşedintele Donald Trump a cauzat industriei turismului american pierderi în valoare de 185 milioane de dolari (aproximativ 175 milioane de euro) şi a condus la o scădere semnificativă a rezervărilor pentru zboruri aeriene, informează The Guardian.

Malaysia va INTERZICE călătoria fără viză de intrare pentru nord-coreeni

Statul Malaysian va interzice călătoria fără viză a nord-coreenilor, din motive de securitate, a anunţat vicepremierul statului, potrivit BBC.

Doi studenţi la medicină britanici, care s-au alăturat reţelei teroriste Stat Islamic, au murit în Irak

Doi studenţi la medicină britanici care abandonaseră studiile în Sudan pentru a se alătura reţelei teroriste Stat Islamic în Irak au fost ucişi într-un raid aerian, afirmă surse citate de BBC.

Camera Lorzilor RESPINGE planul Brexit în forma prezentată de Executivul de la Londra, cerând protejarea cetăţenilor UE/ Guvernul Theresa May, „DEZAMĂGIT”

Camera Lorzilor a respins, miercuri seară, planul privind ieşirea din Uniunea Europeană în forma prezentată de Guvernul Theresa May, introducând un amendament în sensul protejării cetăţenilor europeni aflaţi în Marea Britanie, astfel că proiectul va reveni în Camera Comunelor.

Irakul nu va fi inclus în noua ordonanţă ANTIIMIGRAŢIE a lui Donald Trump. Care a fost poziţia PENTAGONULUI

Noua ordonanţă antiimigraţie pe care o va adopta preşedintele SUA, Donald Trump, nu va mai viza cetăţenii din Irak, afirmă oficiali din cadrul Administraţiei de la Washington citaţi de site-ul agenţiei Associated Press.

Donald Trump, complet schimbat în DISCURSUL susţinut la Congresul american. Val de REACŢII în presa americană

Primul discurs al preşedintelui Donald Trump în faţa Congresului după instalarea la Casa Albă a stârnit un val de reacţii în presa americană. Mulţi jurnalişti au observat o schimbare majoră în modul de exprimare a preşedintelui, care a părut mai calm şi mai tolerant.

Republica Moldova a retras actualul ambasador în Rusia. Moscova se declară surprinsă

Administraţia Republicii Moldova a dispus, miercuri, retragerea actualului ambasador în Rusia, Dumitru Braghiş, spre surprinderea Ministerului rus de Externe, relatează site-ul agenţiei Tass.

Ford va desfiinţa 1.100 de locuri de muncă la o uzină din Marea Britanie

Compania auto Ford intenţionează să desfiinţeze 1.100 de locuri de muncă la o uzină din Ţara Galilor, în contextul deciziei Marii Britanii de ieşire din Uniunea Europeană, anunţă Sindicatul britanic GMB, informează postul ITV.

Militant palestinian, împuşcat mortal după comiterea unui atac antiisraelian

Un militant palestinian a atacat cu un cuţit, miercuri, un cetăţean israelian, în apropierea unei colonii evreieşti din Cisiordania, după care a fost împuşcat mortal, relatează site-ul YnetNews.com.

Dublu ATAC terorist la Kabul. Bilanţul victimelor este în creştere

Cel puţin 16 persoane au fost ucise, iar alte zeci au fost rănite într-un dublu atentat sinucigaş comis miercuri în centrul capitalei Afganistanului, anunţă Ministerul afgan al Sănătăţii.

Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, a încheiat anul 2016 cu un randament de 6,9%

Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, a obţinut un câştig de 53 de miliarde de dolari (447 de miliarde de coroane) anul trecut, după ce preţul mărfurilor a crescut, potrivit Bloomberg, dar şi în urma alegerii lui Donald Trump ca preşedinte al Statelor Unite.

Armata irakiană controlează principalele căi de acces ale oraşului Mosul, blocând ieşirea reţelei Stat Islamic

Unităţi ale forţelor irakiene au preluat controlul principalelor căi de acces ale vestului oraşului Mosul, ce s-a aflat până recent sub ocuparea Stat Islamic, blocând ieşirea militanţilor, conform localnicilor şi unor surse ale Armatei, citate de Reuters.

Planul de REFORMARE a UE după Brexit: Cele cinci scenarii pentru viitorul Blocului comunitar/ Juncker: Liderii UE vor decide până la sfârşitul anului

Comisia Europeană a adoptat un plan de reformare a Uniunii Europene, preşedintele Jean-Claude Juncker prezentând în Parlamentul European cinci posibile direcţii ale Blocului comunitar, axate pe o cooperare a ţărilor în grade diferite, eventual prin concentrarea pe piaţa unică, pe apărare şi securitate.

Donald Trump vrea consolidarea rolului Statelor Unite, combaterea infracţionalităţii şi terorismului. Discursul, primit favorabil de public. Presa observă un apel la unitate politică

Preşedintele Donald Trump a pledat pentru consolidarea rolului SUA în lume sub sloganul "Să facem America din nou măreaţă", promiţând măsuri pentru consolidarea economiei şi pentru combaterea infracţionalităţii şi terorismului, discursul din Congres fiind perceput favorabil de 75% dintre americani, în timp ce presa de la Washington observă un apel la solidaritate naţională.

Reţeaua teroristă Stat Islamic a industrializat martiriul – studiu asupra atacurilor sinucigaşe

Stat Islamic a lansat atacuri sinucigaşe drept tactică militară similară folosirii piloţilor kamikaze de către Japonia în cel de-al Doilea Război Mondial, potrivit unui studiu ce a analizat aproape 1.000 de operaţiuni sinucigaşe întreprinse de Stat Islamic, pe parcursul unui singur an.

Reacţia Coreei de Nord după ce Malaysia a anunţat numele substanţei care l-a UCIS pe Kim Jong Nam

Coreea de Nord a transmis că afirmaţia potrivit căreia substanţa VX ar fi fost folosită în asasinarea unuia dintre cetăţenii săi în Malaysia este "absurdă" şi că nu are o bază ştiinţifică, catalogând-o drept un anunţ făcut de SUA şi de Coreea de Sud pentru a păta imaginea statului, scrie Reuters.

Barack Obama se pregăteşte să REAPARĂ pe scena politicii americane

Barack Obama se pregăteşte să reapară pe scena politicii la câteva luni după părăsirea Biroului Oval, a declarat Eric Holder, apropiat al fostului preşedinte american şi fost Secretar american al Justiţiei, citat de Politico.

Cel puţin doi morţi după o serie de tornade produse în Statele Unite

Cel puţin doi oameni au murit după o serie de tornade care au afectat mai multe state americane, unde au provocat avarii semnificative, relatează publicaţia Chicago Tribune.

Administraţia SUA îndeamnă Consiliul ONU pentru Drepturile Omului să pună capăt „obsesiei faţă de Israel”

Administraţia Donald Trump analizează posibilitatea revizuirii participării în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, pledând pentru reformarea agendei instituţiei şi pentru încetarea "obsesiei faţă de Israel", afirmă un oficial american citat de site-ul agenţiei Reuters.

Cele două femei acuzate de asasinarea lui Kim Jong-Nam ar putea primi PEDEAPSA CAPITALĂ

Cele două femei implicate în moartea lui Kim Jong-Nam, fratele vitreg al liderului nord-coreean, vor fi acuzate de crimă, a declarat procurorul general al Malaysiei, Mohamed Apandi, citat de BBC.

Un rege saudit călătoreşte însoţit de 1.000 de persoane, bagaje de 506 tone şi două limuzine

Regele saudit Salman bin Abdul Aziz călătoreşte săptămâna aceasta spre Indonezia, pentru o vizită care va dura nouă zile. Este pentru prima oară în ultimii 46 de ani când un rege saudit vizitează ţara în care se găseşte cea mai numeroasă naţiune de religie musulmană. Acum, cele două naţii susţin că doresc să întărească legăturile dintre ele, relatează Washington Post, care citează presa din Indonezia.

Doctorii europeni iau în considerare PLECAREA din Marea Britanie din cauza procedurii Brexit

Majoritatea doctorilor europeni ce lucrează în Marea Britanie iau în considerare părăsirea ţării din cauza procesului Brexit, potrivit unui studiu efectuat de Consiliul General Medical, citat de The Independent.

Două atacuri sinucigaşe în Kabul, revendicate de mişcarea talibanilor

Două atacuri sinucigaşe revendicate de mişcarea talibanilor au avut loc miercuri în capitala afgană Kabul, a declarat un oficial pentru The Associated Press.

LOVITURĂ pentru candidatul dreptei la preşedinţia Franţei, Francois Fillon. Soţia sa, REŢINUTĂ pentru audieri în dosarul privind salariul pe care l-ar fi încasat timp de 8 ani

Penelope Fillon, soţia candidatului partidului Republicanii în scrutinul prezidenţial francez, Francois Fillon, a fost reţinută pentru audieri în ancheta privind salariul pe care l-ar fi încasat ilegal ca asistent al lui, a anunţat Reuters, citând informaţii publicate Mediapart.

Peste 75% din persoanele care au urmărit discursul lui Trump au avut o reacţie pozitivă-sondaj

Şaptezeci şi opt la sută din telespectatorii care au urmărit primul discurs al lui Donald Trump în faţa Congresului au declarat că au avut o reacţie pozitivă la alocuţiunea preşedintelui, potrivit unui sondaj de opinie realizat de CNN şi ORC.

Nou ordin al lui Donald Trump privind imigraţia: Irakienii, şterşi de pe lista interdicţiei temporare de călătorie în SUA

Noul ordin privind imigraţia al lui Donad Trump nu va mai include Irakul pe lista statelor ai căror cetăţeni sunt vizaţi de o interdicţie temporară de călătorie în Statele Unite, a anunţat The Associated Press, citând oficiali americani.

Sergio Mattarella, preşedintele Italiei, a GRAŢIAT parţial o fostă agentă CIA pentru implicare în răpirea unui imam

Preşedintele italian Sergio Mattarella a decis să graţieze parţial o fostă agentă CIA implicată în programul de extrădări extraordinare a suspecţilor de terorism, care a fost condamnată la patru ani de închisoare pentru rolul jucat în răpirea unui imam din Italia, scrie BBC News online.

Coreea de Sud sugerează SUSPENDAREA apartenenţei Coreei de Nord la ONU pe fondul asasinării lui Kim Jong Nam

Coreea de Sud a făcut apel la adoptarea unor "măsuri colective" de pedepsire a Coreei de Nord pentru folosirea de arme chimice în scopul asasinării fratelui vitreg al lui Kim Jong Un, inclusiv la o eventuală suspendare a apartenenţei sale la ONU, relatează site-ul agenţiei Reuters.

O moschee radicală din Berlin, frecventată de autorul atacului de la Târgul de Crăciun, a fost închisă

Autorităţile germane au închis o moschee radicală din Berlin, ce era frecventată de Anis Amri, autorul atacului cu camionul ce a vizat un Târg de Crăciun în luna decembrie, potrivit poliţiei locale, citate de Le Figaro.

PRIMUL discurs al lui Donald Trump în faţa Congresului. Care au fost temele principale abordate şi ce SCHIMBĂRI majore a anunţat

Preşedintele american Donald Trump a condamnat, în primul său discurs în faţa Congresului după instalarea la Casa Albă, "ameninţările vizând centrele comunitare evreieşti şi vandalizarea cimitirelor evreieşti", precum şi un recent atac armat cu conotaţii rasiste petrecut în Kansas.

Incendiu de amploare în incinta aeroportului din Manchester

O pistă a aeroportului oraşului britanic Manchester a fost închisă, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, după ce un vehicul a explodat într-un tunel subteran, provocând un incendiu de amploare, informează publicaţiile The Evening Standard şi The Telegraph.

Tensiuni între Germania şi Turcia din cauza arestării unui jurnalist; ambasadorul turc, convocat

Guvernul Germaniei l-a convocat marţi seară pe ambasadorul Turciei, în semn de protest faţă de arestarea de către autorităţile turce a unui jurnalist german de origine turcă, incidentul amplificând tensiunile între cele două state membre NATO, relatează site-ul agenţiei Reuters.

VIDEO Incident armat în timpul discursului lui Francois Hollande. Două persoane au fost rănite

Două persoane au fost rănite după ce arma unui militar s-a descărcat în timp ce Francois Hollande, preşedintele Franţei, rostea un discurs, autorităţile anunţând că este vorba de un accident, relatează cotidianul Le Figaro.

VIDEO Un vehicul a lovit un grup de oameni, în cursul unei parade, în Statele Unite

Un vehicul a intrat în mulţime, marţi, în cursul unei parade care se desfăşura în statul american Alabama, cel puţin 12 persoane fiind rănite, afirmă surse citate de CBS News.

Ţări ale Uniunii Europene, inclusiv România, criticate de Parlamentul European în cazul emisiilor auto poluante -surse Reuters

Guverne ale ţărilor europene au întârziat implementarea unor teste privind emisiile auto poluante şi nu au depus suficiente eforturi pentru depistarea companiilor auto care au manipulat testele, relevă un raport al PE, printre statele criticate numărându-se România, afirmă surse citate de Reuters.

Scenariu post-Brexit: Londra trebuie să fie pregătită pentru LIPSA unui acord cu Uniunea Europeană

Guvernul Theresa May trebuie să fie pregătit pentru situaţia în care Marea Britanie nu va ajunge la niciun acord cu Uniunea Europeană post-Brexit, avertizează David Davis, ministrul de resort, potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, Greg Swift, relatează site-ul agenţiei Bloomberg.