Știri externe

Principalii candidaţi la succesiunea lui Silvio Berlusconi

Patru sunt principalii candidaţi citaţi ca posibili succesori ai lui Silvio Berlusconi, a cărui demisie este prevăzută până la sfârşitul lui noiembrie, care îi prezintă pe fiecare în parte.

Reprezentanţi ai opoziţiei siriene, atacaţi cu ouă în faţa sediului Ligii Arabe

Membrii unei delegaţii a opoziţiei siriene care urmau să participe la o reuniune cu reprezentanţi ai Ligii Arabe la Cairo au fost atacaţi ouă de protestatari, informează postul Al-Jazeera.

Manifestaţii la Londra: 10.000 de studenţi protestează faţă de creşterea taxelor de înscriere la universitate – FOTO

Studenţii urmau să manifesteze miercuri la Londra împotriva creşterii taxelor de înscriere la universitate şi reducerilor bugetare, sub o atentă supraveghere a poliţiei, la un an de la protestele de amploare care au degenerat în violenţe.

Sarkozy către Barack Obama: Papandreou este nebun şi depresiv, este knockout

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, i-ar fi spus lui Barack Obama că premierul grec Giorgios Papandreou este "nebun" şi "depresiv", în aceeaşi discuţie privată în care liderul francez ar fi afirmat că Benjamin Netanyahu "este un mincinos", relatează Le Parisien în ediţia electronică.

Un alt caz Mailat: Un român, arestat fiindcă a agresat şi violat o italiancă. Femeia se află în stare gravă

Un imigrant român este suspectat că a bătut-o şi a violat-o pe o italiancă în vârstă de 43 de ani, care avea probleme psihice, femeia având în prezent hemoragie cerebrală din cauza gravelor leziuni suferite.

Angela Merkel respinge ideea organizării în Germania a unui referendum asupra politicii UE

Cancelarul german, Angela Merkel, a respins miercuri ideea organizării unui referendum în Germania aupra politicii europene, într-un interviu pentru agenţia germană de presă DPA.

Mahmoud Ahmadinejad: Iranul nu va renunţa la nimic din programul său nuclear

Iranul "nu va da niciun pas înapoi" în privinţa programului său nuclear, a declarat miercuri preşedintele Mahmoud Ahmadinejad după publicarea unui raport al AIEA care acuză Teheranul că a lucrat la o armă nucleară în pofida dezminţirilor sale.

Grecii care ar putea să inspire încredere în străinătate. Care sunt cei cinci posibili premieri

Presa greacă vehicula miercuri numele a cinci greci, cu vârste de peste 60 de ani, care ar putea să inspire încredere în străinătate ca posibili succesori ai lui Giorgios Papandreou la conducerea Guvernului.

Berlusconi se compară cu Mussolini: Mi-a lipsit puterea la conducerea Guvernului, la fel ca lui

Silvio Berlusconi deplânge miercuri lipsa de putere la conducerea Guvernului italian, citându-l pe fostul dictator fascist Benito Mussolini, care şi el şi-a exprimat regretul pentru că nu a putut face decât "recomandări".

BIOGRAFIE: Silvio Berlusconi, magnatul media devenit „regele” politicienilor italieni

Silvio Berlusconi, nevoit să demisioneze în următoarele săptămâni, este liderul dreptei italiene de 17 ani, unul dintre cei mai bogaţi oameni din ţară şi un magnat al televiziunii, chiar dacă acum este cunoscut mai degrabă pentru escapadele sale sexuale sau problemele judiciare.

Controverse privind operaţiunea în care a murit Osama ben Laden: Teroristul a fost ucis în 90 de secunde – VIDEO

Uciderea liderului Al-Qaida Osama ben Laden încă stârneşte controverse, iar o carte referitoare la raidul în care acesta a murit contrazice teoria oficială conform căreia operaţiunea SEAL a durat 45 de minute.

Nouriel Roubini, pe Twitter: Berlusconi a controlat în stil mafiot majoritatea puterilor economice, financiare şi politice

Anunţul viitoarei demisii a lui Silvio Berlusconi a produs un adevărat val de mesaje pe Twitter, între care şi cel al economistului Nouriel Roubini, multe comentarii vizând atracţia premierului italian faţă de femei şi petrecerile cu "bunga-bunga", relatează publicaţia electronică Huffington Post.

Berlusconi nu se va prezenta la eventualele alegeri anticipate din Italia

Şeful Guvernul italian, Silvio Berlusconi, a cărui demisie ulterioară a fost anunţată marţi seara, declară că nu se va prezenta la eventualele alegeri anticipate, într-un interviu acordat în exclusivitate cotidianului La Stampa şi care va apărea miercuri.

Premierul grec şi rivalul său conservator vor anunţa astăzi componenţa Guvernului

Premierul grec în exerciţiu, Giorgios Papandreou, şi rivalul său conservator Antonos Samaras au convenit să formeze şi să anunţe "în cursul zilei" noul Guvern de coaliţiei pe care îl negociază de trei zile, a declarat o sursă guvernamentală.

CRONOLOGIE: Evoluţia crizei politice din Italia din 2008 şi până în prezent

Popularitatea premierului italian, Silvio Berlusconi, şi a Guvernului său a scăzut constant de la alegerea triumfală din 2008, în timp ce disensiunile s-au multiplicat în cadrul majorităţii sale parlamentare, relatează AFP, care prezintă o cronologie a principalelor evenimente ale guvernării sale.

Tradiţie şocantă: Oamenii care păstrează cranii în case şi le aduc ofrande – FOTO

"Ziua Craniului", o tradiţie ciudată în care oamenii aduc ofrande craniilor unor persoane necunoscute, are loc în fiecare an în Bolivia.

Gafe, sex şi bani – Silvio Berlusconi, un lider atipic

Silvio Berlusconi, în vârstă de 75 de ani, care şi-a realizat singur averea, preferă femeile tinere şi este recunoscut pentru gafele sale, deţine recordul de longevitate la conducerea Guvernului italian în pofida acestui profil cel puţin atipic pe scena internaţională.

AFP: Berlusconi se sacrifică pe altarul crizei euro

Şeful Guvernului italian, Silvio Berlusconi, care a marcat politica italiană în ultimii 17 ani, a acceptat marţi să demisioneze după adoptarea măsurilor promise de Uniunea Europeană pentru a evita extinderea crizei în zona euro.

Primul parlamentar transsexual din Polonia. Cum a fost primit de colegii parlamentari

Anna Grodzka, primul deputat transsexual polonez, a fost primită călduros, marţi, de colegii săi în cadrul primei şedinţe a Parlamentului de la Varşovia după alegerile legislative din 9 octombrie, relatează Daily Mail, în ediţia electronică.

Critici privind gestionarea cadavrelor militarilor americani decedaţi în Irak şi Afganistan

Modul de administrare a morgii unde sunt aduse cadavrele militarilor americani decedaţi în luptă a fost contestat într-un raport al Pentagonului realizat în urma unei anchete care a arătat că mai multe corpuri neînsufleţite au fost rătăcite sau amestecate, au anunţat marţi armata SUA.

Ce nu ştiai despre lumea ciudată a lui Berlusconi, omul care ţine pe jar întreaga Europă

În timp ce lucrurile s-au liniştit cât de cât pe scena politică de la Atena, unde se pregăteşte formarea unui nou guvern, care sa pună în practică planul de austeritate stabilit cu instituţiile financiare internaţionale, toţi ochii Europei se îndreaptă spre Italia, următoarea ţară care are nevoie de reforme dure pentru a nu intra în faliment. Şi dacă până de curând premierul Silvio Berlusconi nu recunoştea că ţara sa are grave probleme financiare, zilele trecute a acceptat monitorizarea FMI şi se vorbeşte chiar şi despre o demisia a sa, după ce, ieri, a pierdut majoritatea în parlament.

Comandantul poliţiei de frontieră din Marea Britanie a demisionat

Comandantul poliţiei de frontieră din Marea Britanie, Brodie Clark, a demisionat în urma acuzaţiilor potrivit cărora a lăsat mii de străini să intre în ţară fără să îi verifice în mod adecvat, relatează BBC News Online.

Christine Lagarde: Economia mondială a intrat într-o fază periculoasă şi nesigură. Există riscul unei spirale de instabilitate financiară

Directoarea generală a FMI, Christine Lagarde, a avertizat miercuri la Beijing că există "riscul unei spirale de instabilitate financiară mondială" şi a cerut Chinei să îşi reevalueze moneda.

UPDATE: Silvio Berlusconi declară că „important e să faci ce este bine pentru ţară”

(Adaugă declaraţii ale premierului italian)

Berlusconi va demisiona după aprobarea măsurilor promise UE: Important e să faci ce este bine pentru ţară

Silvio Berlusconi va demisiona după adoptarea măsurilor de relansare economică promise Uniunii Europene. Berlusconi l-a informat pe preşedintele Giorgio Napolitano, marţi seara, că va demisiona, imediat după ce a pierdut majoritatea în Camera Deputaţilor.

Piese electronice contrafăcute provenind din China, depistate la arme folosite de armata SUA

Numeroase componente electronice contrafăcute, provenind din China, au fost depistate la arme americane, conform unui raport comandat de Congres.

Afişele partidului lui Vladimir Putin, identice cu afişele oficiale care îndeamnă populaţia la vot

Partidul aflat la putere, Rusia Unită, al premierului Vladimir Putin, este acuzat că induce în eroare alegătorii cu mai puţin de o lună înaintea alegerilor legislative, afişele partidului puse în Moscova fiind, practic, identice cu afişele oficiale care îndeamnă populaţia să voteze.

Pilot inconştient: Depistat că a consumat canabis înainte de urca la bordul unui avion cu 192 de pasageri

Urme de canabis au fost detectate în sângele comandantului şi în cel al unei însoţitoare de bord ai unui avion de curse interne, care se pregătea să decoleze de la Magadan, în Extremul Orient rus, cu 192 de pasageri la bord, a anunţat marţi Agenţia federală pentru transporturi aeriene.

Un oficial de la Teheran ameninţă SUA: Pentru fiecare comandant iranian mort, vor fi ucişi zece ofiţeri americani

Zece ofiţeri americani vor fi ucişi în Irak şi Afganistan, dacă SUA asasinează un singur ofiţer iranian, a ameninţat un oficial militar iranian de rang înalt, citat de Fars, reacţionând faţă de o propunere de asasinare a unor oficiali militari iranieni sugerată de experţi americani.

Un rom din Bulgaria a fost condamnat pentru că s-a căsătorit cu o minoră

Un bărbat rom a fost condamnat de justiţia din Bulgaria pentru că s-a căsătorit cu o fată în vârstă de 15 ani cu care a conceput un copil, în cadrul unor eforturi de descurajare a căsătoriilor cu minori, într-o ţară în care o fată a devenit mamă la vârsta de 11 ani.

Washingtonul limitează programul Work and Travel, după o serie de plângeri ale studenţilor străini

Departamentul de Stat american a decis limitarea programului Work and Travel, după o serie de reclamaţii formulate de studenţi străini, inclusiv români, privind condiţiile de lucru în cadrul acestui proiect.

Demisia lui Berlusconi, aproape? Principalul său aliat îi cere „să facă un pas înapoi”

Umberto Bossi, liderul Ligii Nordului, principalul aliat al lui Silvio Berlusconi, căruia i-a asigurat supravieţuirea politică în Parlament, i-a cerut marţi premierului italian să demisioneze, potrivit presei.

Toaleta din celula lui Saddam Hussein, obiect de muzeu în Statele Unite

Celula în care a fost deţinut fostul dictator irakian Saddam Hussein, amenajată într-o vilă pe jumătate distrusă, este abandonată în prezent, dar toaleta a fost trimisă în Statele Unite, pentru a fi inclusă într-un muzeu.

Scindare în partidul conservator al lui Jaroslaw Kaczynski

Liderul opoziţiei conservatoare din Polonia, Jaroslaw Kaczynski, care a pierdut alegerile legislative din octombrie, se confruntă cu o frondă în partidul său, Lege şi Justiţie (PiS), 16 deputaţi înfiinţând marţi un grup separat, chiar înainte de prima şedinţă a noului Parlament.

Ahmadinejad: Iranul nu are nevoie de bomba atomică pentru a face faţă SUA

Iranul "nu are nevoie de bomba atomică" pentru a înfrunta Washingtonul şi aliaţii săi, a reafirmat marţi preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad, în timp ce AIEA se pregăteşte să publice un raport care confirmă suspiciunile occidentale privind activitatea nucleară militară iraniană.

Colecţionarul de cadavre: Bărbatul cu o pasiune demnă de filmele de groază – FOTO

Un bărbat din Rusia a şocat lumea după ce în apartamentul său au fost descoperite 29 de cadavre de femei, îmbrăcate în păpuşi.

Fermierii britanici îi preferă pe agricultorii români şi bulgari

Mulţi fermieri britanici, dezamăgiţi de forţa de muncă provenită din ţările est-europene care au aderat la UE în 2004 şi de refuzul cetăţenilor britanici de a munci în agricultură, îi preferă pe români şi bulgari, relatează Yorkshire Post, în ediţia electronică.

Cine mai este milostiv în timp de criză: Ţara care dă 1% din PIB pentru ajutorarea statelor sărace

Chiar dacă statele dezvoltate ale lumii se confunta de câţiva ani cu o criză financiară care le-a sărăcit chiar şi pe ele, multe mai găsesc resursele necesare pentru a ajuta popoarele sărace, fie cu ajutoare umanitare, fie prin facilitarea migraţiei şi a investiţiilor străine. Recent, Centrul pentru Dezvoltare Globală a dat publicităţii indexul care măsoară implicarea fiecărei ţări dezvoltate în proiecte umanitare, comerţ, investiţii, proiecte de prijinire a migraţiei sau de salavare a mediului în state care au nevoie de ajutor.

Prostituate, marijuana şi cocoşi de luptă, descoperiţi într-o închisoare mexicană

Un grup de 19 prostituate, doi saci de marijuana şi circa 100 de cocoşi pentru lupte au fost descoperiţi de poliţie în timpul unei inspecţii inopinate la închisoare din Acapulco, au anunţat luni autorităţile statului mexican Guerrero (sud).

Muammar Kadhafi, nevoit să caute mâncare în gunoaie în ultimele zile din viaţă – VIDEO

Fostul şef al serviciilor libiene de securitate internă, Mansour Daou, care a rămas până la final alături de Muammar Kadhafi, povesteşte cum fostul lider libian a fost nevoit să caute în gunoaie după mâncare şi să se ascundă în casele abandonate din zona de coastă a oraşului Sirt.