Știri externe

Explozie puternică în Iran, într-un oraş care găzduieşte o uzină nucleară

O explozie puternică a fost auzită luni după-amiază în oraşul iranian Isfahan, care găzduieşte o uzină de procesare a uraniului, o instalaţie importantă în cadrul programului nuclear controversat al Iranului, aflată sub supravegherea AIEA, relatează presa internaţională.

Unica fiică a lui Iosif Stalin, Svetlana Stalina, a murit în SUA la vârsta de 85 de ani

Unica fiică a fostului dictator sovietic Iosif Stalin, Svetlana Stalina, a murit marţea trecută în Statele Unite, la vârsta de 85 de ani, în urma unui cancer la colon, în această ţară în care s-a exilat în 1967, a anunţat luni New York Times.

Violenţe în Kosovo: Aproximativ 25 de militari NATO şi numeroşi etnici sârbi, răniţi în confruntări

Aproximativ 25 de militari din cadrul Forţei NATO în Kosovo (KFOR) au fost răniţi, dintre care doi cu gloanţe, în cursul unor confruntări, luni, în nordul Kosovo, cu manifestanţi etnici sârbi, dintre care aproximativ 100 au fost răniţi, potrivit Belgradului.

Mai multe rachete lansate din Liban explodează în Israel, fără să rănească pe cineva

Mai multe rachete lansate din sudul Libanului au explodat în noaptea de luni spre marţi în partea de nord Israelului, fără să făcă vreo victimă, a anunţat, într-un comunicat, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene.

Statele Unite salută acţiunile UE pentru gestionarea crizei datoriilor suverane

Statele Unite au salutat luni acţiunile asumate de Uniunea Europeană pentru gestionarea crizei datoriilor, conform unui comunicat comun publicat după summitul UE-SUA desfăşurat la Casa Albă.

Seif al-Islam ar putea dezvolta o cangrenă dacă nu va primi îngrijiri medicale mai ample

Seif al-Islam Kadhafi ar putea dezvolta o cangrenă dacă nu va primi îngrijiri medicale pentru plăgile pe care le are, afirmă medicul ucrainean care l-a examinat.

Barack Obama consideră o tragedie moartea celor 24 de militari pakistanezi într-un raid NATO

Preşedintele SUA, Barack Obama, consideră "o tragedie" moartea celor 24 de militari pakistanezi într-un raid aerian NATO, insistând pe menţinerea relaţiilor dintre Washington şi Islamabad.

Casa Albă îndeamnă UE să acţioneze cu forţă pentru soluţionarea crizei datoriilor

Casa Albă îndeamnă Uniunea Europeană să acţioneze "cu forţă şi determinare" pentru soluţionarea crizei datoriilor, cu ocazia summitului la care participă preşedintele SUA, Barack Obama, şi liderii UE.

Ianukovici promite că Iulia Timoşenko va beneficia de condiţii de detenţie europene

Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, a promis că Iulia Timoşenko va beneficia de condiţii de detenţie conforme cu standardele europene.

RECORD: Americanii au cheltuit în weekend-ul de Ziua Recunoştinţei 52,4 mld. dolari

Americanii au cheltuit în weekend-ul de Ziua Recunoştinţei, care marchează începutul sezonului cumpărăturilor pentru sărbătorile de iarnă, suma record de 52,4 miliarde de dolari, cu 16% mai mult decât anul trecut, transmite Bloomberg.

Ministrul francez de Externe: Zilele regimului sirian sunt numărate

Zilele regimului sirian "sunt numărate" după sancţiunile adoptate de Liga Arabă şi după ce comisia de anchetă a ONU a stabilit că au avut loc "crime împotriva umanităţii", afirmă ministrul francez de Externe, Alain Juppe.

Veioza, rechinul, morcovul şi autobuzul, însemnele partidelor din Egipt. Tu cu care ai vota? – FOTO

Egiptenii, care au început să voteze în primele alegeri legislative după înlăturarea de la putere a lui Hosni Mubarak, pun ştampila pe buletinele de vot pe simboluri inedite.

Directorul centralei nucleare de la Fukushima a demisionat din motive de sănătate

Directorul centralei nucleare de la Fukushima, Masao Yoshida, prezent în complexul atomic după accidentul din 11 martie, a demisionat din motive de sănătate, anunţă compania Tokyo Electric Power (Tepco), refuzând să dezvăluie despre ce boală este vorba.

Majoritatea francezilor aprobă acordarea dreptului de vot în alegeri locale străinilor non-europeni

Cei mai mulţi dintre francezi (61 la sută) sunt favorabili acordării dreptului la vot străinilor non-europeni în alegerile locale, conform unui sondaj BVA publicat luni, în timp ce Senatul va examina pe 8 decembrie o propunere de lege în acest sens.

Reprezentant al preşedinţiei poloneze a UE: Uşile Uniunii nu trebuie închise, dar perioada dificilă nu permite discuţii despre aderări

Uşile UE nu ar trebui închise, însă actuala perioadă este prea dificilă pentru a vorbi despre aderări, a declarat luni Artur Michalski, reprezentant al preşedinţiei poloneze a Uniunii, adăugând că trebuie convinse vechile state membre că trebuie acordată perspectiva europeană partenerilor estici.

Protestele faţă de politica de austeritate din Bulgaria par să se amplifice

Mişcările de protest faţă de politica de austeritate a Guvernului bulgar s-au amplificat, agricultorii manifestând luni, în a cincea zi a grevei angajaţilor din domeniul feroviar.

Rusia va trimite nave de război în Siria, în 2012

Rusia va trimite în 2012 o flotă de nave de război în Siria, oficial pentru o simplă escală, în timp ce tensiunile cresc între Moscova şi Occident asupra crizei din această ţară din Orientul Mijlociu.

Doi militari ai NATO, răniţi de gloanţe în nordul Kosovo

Doi militari ai Forţei NATO din Kosovo (KFOR) au fost răniţi de gloanţe în cursul unui incident care s-a produs luni dimineaţă în nordul Kosovo, a declarat un purtător de cuvânt al KFOR.

Premierul bulgar anunţă că salariile miniştrilor şi parlamentarilor vor fi îngheţate

Salariile principalilor politicieni din Bulgaria vor fi îngheţate la nivelul de la sfârşitul lui 2009, a declarat premierul Boiko Borisov.

Primele alegeri prezidenţiale din Osetia de Sud: Candidatul susţinut de ruşi, devansat de rivala sa

Candidatul susţinut de Moscova la alegerile prezidenţiale din regiunea separatistă georgiană Osetia de Sud a fost devansat în turul al doilea de contracandidata sa, Alla Djioeva, potrivit rezultatelor preliminare prezentate luni.

Alegerile legislative din Maroc: Islamiştii moderaţi au câştigat, obţinând 107 mandate – rezultate oficiale

Islamiştii moderaţi ai Partidului Justiţie şi Dezvoltare (PJD) au câştigat alegerile legislative de la 25 noiembrie din Maroc, obţinând 107 mandate din totalul de 395, a anunţat duminică Ministerul marocan de Interne.

Cel mai scump cartier din Londra. Atât de scump încât nu locuieşte nimeni în el

Văzute din afară, clădirile de sticlă din centrul Londrei par a fi sediile luxoase ale unor companii multinaţionale. Construcţia celor 86 de apartamente luxoase din One Hyde Park, destinate celor foarte bogaţi, a început în urmă cu patru ani, când nimeni nu vorbea e criză.

Egiptenii au început să voteze în primul scrutin legislativ după înlăturarea lui Hosni Mubarak

Egiptenii au început luni să voteze în primele alegeri legislative după înlăturarea de la putere a lui Hosni Mubarak, un scrutin care intervine într-un context de criză. Alegătorii au format cozi la mai multe secţii de vot din Cairo, încă înainte de deschiderea urnelor la ora 8.00 (8.00, ora României), pentru a participa la vot.

Protestatari pakistanezi au incendiat efigii ale lui Barack Obama şi drapele americane

Sute de pakistanezi furioşi pe Statele Unite au protestat pe străzile mai multor oraşe din Pakistan duminică, unde au incendiat efigii ale preşedintelui american Barack Obama şi drapele americane, pentru a denunţa moartea a 24 de militari pakistanezi în urma unui raid al NATO.

Franţa acceptă pe teritoriul său prea mulţi străini aflaţi în situaţie legală

Franţa acceptă în fiecare an 200.000 de străini aflaţi în situaţie legală şi este "prea mult", a apreciat duminică ministrul francez de Interne, Claude Gueant, amintind obiectivul său de a reduce cu 10 la sută într-un an această imigraţie.

Focuri de armă provenind de la un post militar pakistanez sunt la originea atacului NATO

Focuri de armă provenind de la un post militar pakistanez sunt la originea atacului aerian al NATO care a ucis sâmbătă 24 de soldaţi pakistanezi la frontiera afgană, relatează Wall Street Journal în ediţia de luni, citând oficiali afgani şi occidentali.

Serenadă în faţa închisorii unde este deţinută Iulia Timoşenko – VIDEO

Peste 2.000 de partizani ai opozantei ucrainene Iulia Timoşenko s-au adunat duminică în faţa închisorii unde este deţinută fosta şefă a Guvernului, pentru o serenadă cu ocazia aniversării sale, sărbătorită cu flori şi numeroase mesaje de susţinere.

FMI pregăteşte un împrumut record de 600 miliarde euro pentru Italia

Fondul Monetar Internaţional (FMI) pregăteşte un împrumut record de până la 600 miliarde euro pentru Italia, reprezentând aproape 40% din Produsul Intern Brut (PIB) al ţării, banii urmând să fie puşi la dispoziţia guvernului dacă problemele ţării se vor agrava.

Sofitel aduce clarificări după ancheta jurnalistului Edward Epstein referitoare la cazul Dominique Strauss-Kahn

Grupul hotelier Sofitel a publicat duminică o serie de clarificări după ancheta jurnalistului american Edward Jay Epstein referitoare la cazul lui Dominique Strauss-Kahn, în care denunţă în special declaraţiile sale despre doi angajaţi ai Sofitel din Manhattan.

Parlamentul iranian reduce relaţiile diplomatice şi economice cu Marea Britanie

Parlamentul iranian a votat duminică o lege care reduce relaţiile diplomatice şi economice cu Marea Britanie, în urma sancţiunilor adoptate de Londra împotriva Teheranului săptămâna trecută.

Putin avertizează ţările străine să nu se amestece în alegerile ruse

Premierul rus, Vladimir Putin, desemnat duminică de partidul de Guvernământ, Rusia Unită, drept candidat la prezidenţialele din 2012, a avertizat ţările străine să nu se amestece în alegerile ruse, cu o săptămână înaintea scrutinului legislativ.

BIOGRAFIE Vladimir Putin, inevitabilul conducător al Rusiei

Fost agent KGB în RDG devenit lider cu mână de fier, Vladimir Putin, desemnat oficial duminică drept candidat la alegerile prezidenţiale ruse din 2012, a impus în 12 ani de putere un sistem politic pe măsură în numele "stabilităţii" şi în detrimentul libertăţilor.

Merkel şi Sarkozy vor să creeze un spaţiu Schengen fiscal în zona euro

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy pregătesc măsuri mai drastice de combatere a crizei din zona euro, inclusiv un "pact de stabilitate" încheiat de urgenţă cu o structură similară Acordului Schengen, care să oblige ţările la disciplină fiscală.

Putin anunţă oficial că va candida la preşedinţie

Premierul rus, Vladimir Putin, a declarat duminică, în faţa a 11.000 de delegaţi ai partidului său, Rusia Unită, că acceptă propunerea lor de a fi candidat la prezidenţialele din 4 martie, un scrutin pe care este aproape sigur că îl va câştiga.

Jurnalistul care a anchetat cazul Sofitel crede că s-a dorit distrugerea candidaturii lui Dominique Strauss-Kahn

Jurnalistul american Edward Epstein, care a anchetat cazul Sofitel, s-a declarat convins că "s-a dorit distrugerea" candidaturii lui Dominique Strauss-Kahn, dar a refuzat să vorbească despre un "complot politic".

Cetăţeanul simplu dotat cu smartphone, un nou tip de observator electoral în Rusia – VIDEO

Un nou tip de observator electoral a apărut în Rusia, înaintea alegerilor legislative de la 4 decembrie, acesta fiind cetăţeanul simplu dotat cu smartphone, reportofon digital sau cameră de filmat, comentează New York Times, în ediţia electronică.

Baconschi, revoltat de identificarea persistentă a românilor cu fenomenul cerşetoriei

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, dezaprobă utilizarea aluziilor de factură negativă la adresa cetăţenilor români într-o emisiune difuzată de un post de radio din Franţa şi arată că a devenit revoltătoare identificarea persistentă a românilor cu fenomenul cerşetoriei.

Islamabadul susţine că elicoptere ale NATO au ucis 26 de militari pakistanezi

Elicoptere ale NATO au atacat sâmbătă dimineaţă un post al armatei pakistaneze de la frontiera cu Afganistanul, omorând 26 de militari şi rănind alţi 14, într-o zonă tribală din nord-vestul Pakistanului, au anunţat oficiali pakistanezi.

Doi români au fost arestaţi după sechestrarea şi torturarea unei pensionare în Franţa

Doi români au fost arestaţi la opt zile după sechestrarea şi torturarea unei pensionare în vârstă de 70 de ani din satul Villecerf, în Franţa.

Parchetul ucrainean susţine că poate dovedi implicarea Iuliei Timoşenko în uciderea unui parlamentar

Parchetul General din Ucraina are "dovezi incontestabile" privind implicarea fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko în uciderea unui parlamentar şi om de afaceri în 1996, a anunţat sâmbătă procurorul general adjunct Renat Kuzmin.