Paisprezece presupuşi membri ai unei grupări islamiste Al-Qaida, arestaţi la Moscova

În total 14 presupuşi membri ai grupării islamiste At Takfir wal Hijra, din cadrul Al-Qaida, au fost arestaţi la Moscova, iar o mare cantitate de arme şi explozivi a fost confiscată la domiciliul acestora, au anunţat miercuri autorităţile ruse.

130 afișări
Imaginea articolului Paisprezece presupuşi membri ai unei grupări islamiste Al-Qaida, arestaţi la Moscova

Paisprezece presupuşi membri ai unei grupări islamiste Al-Qaida, arestaţi la Moscova (Imagine: Arhiva Mediafax Foto / AFP)

"În cursul unei operaţiuni efectuate în noaptea de 26 spre 27 noiembrie în estul Moscovei, într-un dosar penal, au fost arestaţi 14 membri ai grupării extremiste islamiste At Takfir wal Hijra", a anunţat Ministerul rus de Interne, citat de agenţia Interfax.

În cursul percheziţiilor efectuate la domiciliile suspecţilor, poliţiştii au confiscat "trei dispozitive explozive artizanale, detonatoare, cabluri, pistoale, grenade, cartuşe şi literatură cu caracter extermist", a precizat ministerul.

Suspecţii finanţau această organizaţie cu bani provenind din activităţi criminale, a adăugat aceeaşi sursă.

La 5 noiembrie, alt membru al acestei organizaţii puţin cunoscute, suspectate că recrutează femei tinere, a fost arestat în regiunea Moscovei, potrivit ministerului.

O serie de atentate au fost comise în Rusia în ultimii ani de către femei kamikaze, ultimul pe 21 octombrie. O femeie originară din Daghestan, o republică în Caucazul de Nord afectată de o rebeliune islamistă, s-a detonat într-un autobuz, la Volgograd (sud), omorând şase persoane.

În ianuarie 2012, Serviciul Federal de Securitate (FSB) a anunţat arestarea în Siberia a unui bărbat, prezentat ca liderul organizaţiei At Takfir wal Hijra.

În 2010, Curtea Supremă a Rusiei a declarat At Takfir wal Hijra organizaţie extremistă şi a interzis-o în Rusia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici