Papa Benedict ar putea menţine influenţa prin intermediul unui consilier care va păstra funcţia

Secretarul personal al Papei Benedict al XVI-lea, monseniorul Georg Gaenswein, îşi va păstra rolul la mânăstirea unde va locui acesta după demisie şi va fi prefect al Casei Pontificale, o situaţie care, potrivit presei, alimentează speculaţiile privind continuarea influenţei lui Joseph Ratzinger.

521 afișări
Imaginea articolului Papa Benedict ar putea menţine influenţa prin intermediul unui consilier care va păstra funcţia

Papa Benedict ar putea menţine influenţa prin intermediul unui consilier care va păstra funcţia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Monseniorul Georg Gaenswein va rămâne alături de pontif după demisia acestuia, dar va păstra şi funcţia de Prefect al Casei Pontificale, care îl va plasa în strânsă legătură cu viitorul papă", a declarat părintele Federico Lombardi, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, citat de ziarul italian La Stampa.

"Don Georg se va muta la reşedinţa Castel Gandolfo împreună cu actualul papă şi cu cei patru majordomi ai apartamentului papal pe 28 februarie şi va rămâne acolo pe durata Conclavului. Apoi, când fostul papă va reveni la Vatican, în mânăstirea Mater Ecclesiae, Gaenswein va continua să locuiască alături de el", a explicat oficial de la Vatican.

Monseniorul Georg Gaenswein a fost numit Prefect al Casei Pontificale pe 7 decembrie 2012, când Papa Benedict probabil luase deja decizia demisiei. Prefectul Casei Pontificale este responsabil de organizarea activităţilor publice ale Suveranului Pontif, fiind considerat o persoană foarte influentă.

Surse şi experţi citaţi de ediţia online a ziarului The Guardian afirmă că unii cardinali au exprimat temerea că, prin intermediul acestui dublu rol al monseniorului Georg Gaenswein, Joseph Ratzinger va continua să exercite influenţă asupra viitorului şef al Bisericii Romano-Catolice şi în Curia Romană, aparatul administrativ al Vaticanului.

Întrebat despre o posibilă situaţie de conflict de interese, părintele Federico Lombardi a explicat că funcţia prefectului Casei Pontificale este una "strict tehnică - organizarea audienţelor papei".

"În acest sens, nu este o problemă foarte profundă", a spus el.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici