Papa s-a rugat pentru victimele violenţelor, dar şi pentru pace şi dialog în Egipt

Papa Francisc s-a rugat joi pentru victimele violenţelor sângeroase din Egipt, dar şi "pentru pace, dialog şi reconciliere" în această ţară unde operaţiunile de dispersare a manifestanţilor s-au soldat miercuri cu peste 460 de morţi.

164 afișări
Imaginea articolului Papa s-a rugat pentru victimele violenţelor, dar şi pentru pace şi dialog în Egipt

Papa Francisc (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Veşti prea dureroase vin, din nefericire, din Egipt. Doresc să adresez rugăciunile mele victimelor, familiilor lor, răniţilor şi celor care suferă", a spus el în timpul Angelus, în piaţa centrală de la Castelul Gandolfo, un sat situat în apropierea Romei în care se află reşedinţa papală de vară.

"Să ne rugăm împreună pentru pace, dialog şi reconciliere în acest pământ drag", a adăugat Papa.

Fraţii Musulmani egipteni, confreria preşedintelui demis Mohamed Morsi, i-au îndemnat joi pe susţinătorii lor să protesteze la Cairo, a doua zi după dispersarea sângeroasă a reuniunilor lor de către forţele de ordine.

Acest îndemn provoacă temeri în legătură cu o escaladare a violenţelor în Egipt, care a cunoscut miercuri ziua cea mai sângeroasă din istoria sa recentă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici