Parlamentul European a aprobat interzicerea obiectelor de unică folosinţă din plastic

Parlamentul European a votat miercuri interzicerea la nivel european a obiectelor de unică folosinţă din plastic, cum ar fi paiele, tacâmurile şi beţişoarele pentru curăţarea urechilor, într-o încercare de a reduce poluarea mărilor şi oceanelor, potrivit France 24.

5762 afișări
Imaginea articolului Parlamentul European a aprobat interzicerea obiectelor de unică folosinţă din plastic

Parlamentul European a aprobat interzicerea obiectelor de unică folosinţă din plastic

Proiectul de lege fusese deja aprobat în cadrul negocierilor cu statele membre. Măsura va intra în vigoare în 2021 şi a fost aprobată cu 560 de voturi pro şi doar 35 contra.

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat că Europa nu este cea mai mare sursă de poluare cu plastic, dar această măsură ar putea servi drept exemplu pentru restul lumii. "Ţările din Asia sunt foarte interesate de măsurile pe care le luăm în acest sens, cele din America Latină la fel", a declarat oficialul. "Chiar dacă poluarea pe care o producem este relativ limitată, schimbarea modelului nostru economic are un impact global", a adăugat el.

Pe lângă interzicerea produselor de unică folosinţă din plastic pentru care există alternative, Uniunea Europeană va încuraja statele membre să reducă utilizarea ambalajelor din plastic şi să introducă reguli mai stricte în ceea ce priveşte etichetarea.

Noua lege stabileşte şi ţinte în ceea ce priveşte reciclarea. Astfel, până în 2029, 90% din sticlele din plastic ar trebui să fie colectate selectiv şi reciclate. De asemenea, până în 2025, aceste recipiente vor trebui să conţină cel puţin 25% plastic reciclat, procent care va trebui să crească la 30% până în 2030.

Potrivit Comisiei Europene, produsele care vor fi interzise prin această lege reprezintă 70% din deşeurile care ajung în mările şi oceanele lumii.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici