Patronul unui bordel din Berlin şi-a pus fiica să se prostitueze

Patronul unui bordel din Berlin a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru că a încurajat-o pe fiica sa să se prostitueze de la vârsta de 14 ani, supunândă-o practicilor sado-masochiste.

327 afișări
Imaginea articolului Patronul unui bordel din Berlin şi-a pus fiica să se prostitueze

Patronul unui bordel din Berlin şi-a pus fiica să se prostitueze (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Dieter H., în vârstă de 65 de ani, a fost condamnat pentru incitare la prostituţie, proxenetism, trafic de persoane şi agresiune.

El trebuie să îi plătească fiicei sale, care are în prezent 19 ani, despăgubiri de 14.000 de euro, a precizat purtătorul de cuvânt al instanţei din Berlin.

Judecătorii au stabilit că bărbatul a dus-o de mai multe ori pe fiica sa în "swingerclubs", unde clienţii se dedau unor practici sexuale extreme. Acolo, adolescenta a fost legată de o cruce de lemn şi învârtită. Fetei i-a fost turnată pe corp şi ceară fierbinte, dar tatăl său, care a lucrat 30 de ani în mijlocul prostituţiei, a spus că nu a remarcat faptul că fiica sa era supusă relelor tratamente şi a negat faptul că a obligat-o să se prostitueze.

Bărbatul a postat pe internet fotografii intime cu fiica sa minoră, care locuia cu el după ce a fost crescută în mai multe cămine, a precizat purtătorul de cuvânt al tribunalului, Petra Carl.

El a recunoscut că a dus-o pe fiica sa în cluburi cu caracter sexual, însă a negat faptul că a constrâns-o.

Potrivit jurnaliştilor care au urmărit procesul, bărbatul a afirmat în instanţă că fiica sa a insistat să îl însoţească în acele cluburi şi că nu a putut să îi refuze acest lucru.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici