Pentagonul crede că WikiLeaks deţine şi alte dosare secrete

Pentagonul crede că site-ul WikiLeaks.org deţine şi alte dosare secrete ale administraţiei americane, în afară de cele făcute publice sau anunţate, a declarat marţi unul dintre purtătorii de cuvânt ai instituţiei.

75 afișări
Imaginea articolului Pentagonul crede că WikiLeaks deţine şi alte dosare secrete

Pentagonul crede că WikiLeaks deţine şi alte dosare secrete (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Avem motive să credem că au şi alte documente" secrete sau confidenţiale, a declarat pentru presă colonelul Dave Lapan, refuzând să precizeze de unde deţine armata americană această informaţie şi nici subiectele şi ţările vizate de aceste dosare.

Site-ul WikiLeaks a publicat vineri aproximativ 400.000 de rapoarte despre incidente, întocmite între 2004 şi 2009 de soldaţi americani, care descriu cazuri de tortură comise de forţele irakiene, trecute cu vederea de americani, dar şi "peste 300 de cazuri de tortură comise de forţele coaliţiei", potrivit fondatorului site-ului, Julian Assange.

Documentele dezvăluie, de asemenea, că în războiul din Irak au fost ucise 109.032 de persoane, dintre care peste 60 la sută civili, adică 66.081 de persoane. Din acest total, aproximativ 15.000 de morţi în rândul civililor nu erau dezvăluite până în prezent, potrivit WikiLeaks.org.

Site-ul, criticat deja de Washington şi alte capitale occidentale, a anunţat deja că deţine alte 15.000 de rapoarte şi înregistrări video asupra războiului din Afganistan.

Potrivit presei, acesta ar deţine zeci de mii de mesaje diplomatice provenind de la Departamentul de Stat, o afirmaţie respinsă de WikiLeaks.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici