Peste 100 de morţi în urma unei busculade în India

Peste 100 de persoane au fost ucise, vineri, în sudul Indiei, într-o busculadă în care au fost implicaţi mii de pelerini care se întorceau de la un festival religios, potrivit unui nou bilanţ comunicat de un oficial al statului Kerala.

21 afișări

"În total, au murit 102 persoane", a declarat secretarul de stat al Ministerului de Interne din Kerala, Jaya Kumar.

Potrivit poliţiei, şoferul unei maşini de teren a pierdut controlul volanului şi a intrat în mulţimea de pelerini pe o stradă îngustă, într-o zonă cu pădure deasă.

"Accidentul a provocat o panică enormă şi a condus la o busculadă", a declarat comisarul de poliţie Rajendra Nair.

Echipele de salvare şi supravieţuitorii au fost împiedicaţi de geografia zonei, dar şi de o ceaţă densă şi un teren forestier accidentat.

Televiziunea indiană a difuzat imagini cu victimele transportate deasupra capetelor de o mulţime de pelerini în cadrul operaţiunilor de salvare.

Pelerinajul în această regiune muntoasă atrage în fiecare an până la patru milioane de persoane care se deplasează, majoritatea pe jos.

Mulţi pelerini mai în vârstă sau cei mai grăbiţi nu ezită să urce în maşini suprapline pentru a se apropia cât mai mult posibil de locul în care a meditat zeul Ayyappa, potrivit credinţei lor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici