Petro Poroşenko: Ucraina are nevoie de o dezoligarhizare

Ucraina are nevoie de o "dezoligarhizare", a anunţat, sâmbătă, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, citat de agenţia rusă Tass, în pagina electronică.

856 afișări
Imaginea articolului Petro Poroşenko: Ucraina are nevoie de o dezoligarhizare

Petro Poroşenko: Ucraina are nevoie de o dezoligarhizare (Imagine: Hepta/Mediafax Foto)

"Poziţia mea cheie este dezoligarhizarea ţării", a afirmat pentru postul de televiziune ICTV Petro Poroşenko, care ocupă locul opt în topul celor mai bogaţi 100 ucraineni, cu o avere estimată la 750 de milioane de dolari.

Preşedintele ucrainean a făcut această declaraţie pe fondul unor scandaluri în Ucraina, generate de demiterea guvernatorului regiunii Dnipropetrosvk, Ihor Kolomoiski, şi arestarea a doi oficiali de rang înalt, şi anume a şefului Serviciului ucrainean pentru situaţii de urgenţă, Serghei Bocikovski, şi a adjunctului său, Vasil Stoieţki.

Referindu-se la demiterea lui Kolomoiski, şeful statului ucrainean a exclus ipoteza "unui conflict la mijlocul puterii".

"Nu voi permite aşa ceva în calitate de garant al Constituţiei. Vreau ordine, nu haos. Nu voi tolera haosul", a dat asigurări Poroşenko, evocând o luptă împotriva "sistemului", ci nu împotriva unui "oligarh".

"Nu vom mai permite repetarea haosului nici la Kiev, nici în oricare alt oraş din Ucraina", a adăugat el.

De asemenea, preşedintele ucrainean a sprijinit propunerea Guvernului de la Kiev privind înăsprirea condiţiilor de eliberare din arest pentru persoanele suspectate de corupţie.

"Da, ei (Bocikovski şi Stoieţki) au fost arestaţi şi vor sta după gratii. Dar, din păcate, legislaţia actuală încă prevede condiţii de eliberare pe cauţiune în cazuri de corupţie. Ar trebui să eliminăm posibilitatea eliberării pe cauţiune a corupţilor care fură statul pe timp de război", a declarat Petro Poroşenko.

"Combaterea corupţiei nu presupune doar o simplă reţinere a unui funcţionar oarecare, ci este un război, (...) o epocă de justiţie", a continuat el.

Potrivit lui, toţi funcţionarii corupţi vor suporta consecinţele acţiunilor lor ilegale.

"Dacă iei mită, nimic nu te mai salvează", a avertizat Poroşenko.

Petro Poroşenko l-a demis miercuri pe guvernatorul regiunii industriale Dnipropetrovsk, miliardarul Ihor Kolomoiski, pe fondul unui conflict privind controlul asupra unei companii petroliere de stat.

Decizia lui Poroşenko a intervenit după ce bărbaţi înarmaţi care ar avea legături cu Kolomoiski au ocupat pentru scurt timp sediul companiei Ukrnafta din Kiev şi al filialei acesteia UkrTransNafta. Kolomoiski ar fi fost nemulţumit că Parlamentul a adoptat o lege menită să reducă influenţa sa.

De asemenea, doi oficiali ucraineni de rang înalt - Serghei Bocikovski şi Vasil Stoieţki - au fost arestaţi miercuri în timpul unei reuniuni guvernamentale televizate, în cadrul unei operaţiuni împotriva corupţiei.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici