Premieră. Prima ţară din lume care aprobă pastila anti-COVID-19 creată de Merck

  • Pas care ar putea fi crucial în lupta împotriva pandemiei.
  • Marea Britanie devine prima ţară din lume care aprobă pastila anti-COVID-19 creată de Merck.
5964 afișări
Imaginea articolului Premieră. Prima ţară din lume care aprobă pastila anti-COVID-19 creată de Merck

Agenţia de reglementare a medicamentelor (MHRA) a recomandat ca pastila să fie folosită cât mai curând posibil după un test COVID-19 pozitiv şi în termen de cinci zile de la apariţia simptomelor, conform Reuters.

Este primul tratament antiviral oral pentru COVID-19 care a fost aprobat, iar unda verde a fost dată înainte de o eventuală autorizare din partea autorităţilor americane.

Medicamentul, care va fi denumit Lagevrio în Marea Britanie, a fost urmărit îndeaproape după ce datele de luna trecută au arătat că ar putea reduce la jumătate riscul de deces sau de spitalizare pentru bolnavii COVID-19, dacă este administrat la începutul bolii.

Guvernul britanic şi Serviciul Naţional de Sănătate din această ţară vor confirma în timp util modul în care tratamentul va fi aplicat pacienţilor.

Luna trecută, Marea Britanie a încheiat un acord cu Merck pentru a asigura 480.000 de doze de molnupiravir.

Compania Merck a anunţat, în urmă cu trei săptămâni, că a depus la Agenţia pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite o cerere de autorizare în regim de urgenţă a pastilei sale anti-COVID-19. Potrivit unui studiu clinic, medicamentul reduce cu aproximativ 50% riscul de spitalizare şi de deces pentru pacienţii diagnosticaţi cu această boală.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici