Premierul australian: Populaţia maya avea dreptate, vine sfârşitul lumii. Reclama în care Julia Gillard sprijină poporul în faţa "zombies", "bestiilor din infern" şi a triumfului muzicii pop coreene - VIDEO

Premierul australian Julia Gillard a realizat o reclamă amuzantă care promovează un post de radio local în care a spus că populaţia maya avea dreptate şi că Apocalipsa este aproape.

3121 afișări
Imaginea articolului Premierul australian: Populaţia maya avea dreptate, vine sfârşitul lumii. Reclama în care Julia Gillard sprijină poporul în faţa "zombies", "bestiilor din infern" şi a triumfului muzicii pop coreene - VIDEO

Premierul australian: Populaţia maya avea dreptate, vine sfârşitul lumii. Reclama în care Julia Gillard sprijină poporul în faţa "zombies", "bestiilor din infern" şi a triumfului muzicii pop coreene - VIDEO

Într-un mesaj video de 50 de secunde, care promovează o emisiune matinală a postului radiofonic Triple J, ce se adresează în special publicului tânăr, Julia Gillard a spus că sfârşitul lumii va veni spre finalul acestei luni, aşa cum a "prezis" calendarul maya.

Premierul australian a intervenit cu umor, joi, în dezbaterea despre presupusa profeţie maya despre sfârşitul lumii, asigurându-şi totodată compatrioţii de sprijinul ei în faţa "zombies", "bestiilor din infern" şi a triumfului muzicii pop coreene.

Cu un expresie gravă, pe care o foloseşte de regulă în timpul conferinţelor de presă oficiale, şi înconjurată de drapeluri australiene, Julia Gillard şi-a început discursul astfel: "Dragii mei compatrioţi australieni care mai sunteţi încă în viaţă".

"Sfârşitul lumii se apropie. Nu din cauza Y2K, nici măcar a taxei pe carbon", a continuat Gillard cu fermitate. "Se pare că profeţia calendarului maya este adevărată".

Y2K este denumirea sub care este cunoscută teoria potrivit căreia computerele urmau să se blocheze în anul 2000, iar taxa pe carbon se referă la o controversă majoră cauzată de o un proiect iniţiat în 2012 de Partidul Laburist din care face parte Julia Gillard.

Premierul australian a intrat apoi într-o serie de detalii înfiorătoare despre sfârşitul lumii, însă le-a făcut compatrioţilor ei o promisiune: "Indiferent dacă lovitura de graţie ne va fi dată de zombies devoratori de carne umană, de bestii demoniace din infern sau de triumful muzicii K-pop (muzica pop sud-coreeană, n.r.), trebuie să fiţi convinşi de un lucru despre mine: voi lupta pentru voi până la final".

"Cel puţin, asta înseamnă că nu voi mai avea parte de «Q&A»", a continuat să glumească Julia Gillard, referindu-se la o renumită emisiune de televiziune australiană în care politicienii sunt nevoiţi adeseori să răspundă unor întrebări dificile puse de spectatori. Premierul australian şi-a încheiat discursul astfel: "Mult succes tuturor!".

Un purtător de cuvânt al premierului australian a spus că acest mesaj video, care a fost postat pe internet de postul Triple J, joi, a fost vizualizat deja de peste 232.000 de ori pe YouTube şi a fost de fapt o simplă glumă.

"A fost o glumă. E vorba de puţin umor, referitor la discuţiile despre sfârşitul lumii. Nimic altceva", a precizat aceeaşi sursă.

Multe ţări din America Centrală şi Mexicul vor celebra pe 21 decembrie încheierea unui ciclu major din calendarul maya (despre care savanţii spun că s-ar încheia de fapt pe 23 decembrie), un eveniment pe care anumite persoane l-au asociat cu teoriile despre sfârşitul lumii.

Premierul australian a înregistrat acel mesaj video în cadrul unui program denumit "Sfârşitul lumii", difuzat vineri de postul Triple J.

Videoclipul a fost lansat la doar câteva zile după o farsă realizată de doi prezentatori de radio din Australia, care au telefonat clinicii londoneze în care era internată soţia prinţului William, Kate, pretinzând că erau regina Elizabeth a II-a şi prinţul Charles, obţinând astfel informaţii confidenţiale despre starea de sănătate a ducesei de Cambridge, care a fost spitalizată din cauza unei forme severe de greţuri matinale cauzate de sarcină.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici