Premierul grec şi-a remaniat Guvernul

Premierul grec, Georges Papandreou, l-a numit vineri pe Evangelos Venizelos în postul de ministru al Finanţelor, în locul lui Georges Papaconstantinou, care devine ministru al Mediului, a anunţat un purtător de cuvânt al Guvernului.

218 afișări
Imaginea articolului Premierul grec şi-a remaniat Guvernul

Premierul grec şi-a remaniat Guvernul (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Venizelos, în vârstă de 54 de ani, care a fost de asemenea numit vicepremier, alături de actualul vicepremier Theodoros Pangalos, va trebui să se ocupe de rezolvarea crizei financiare şi sociale din Grecia şi să negocieze cu creditorii ţării. El era până în prezent ministru al Apărării.

Plecarea lui Papaconstantinou din postul său era aşteptată. Deşi apreciat în străinătate, el era criticat de oficiali ai partidului socialist aflat la putere, pentru că le-a impus austeritatea grecilor, pentru a obţine un ajutor financiar de la Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Noul ministru al Afacerilor Externe este Stravos Lambrinidis, în vârstă de 49 de ani, care a fost şeful grupului parlamentar socialist grec în Parlamentul European şi un apropiat al lui Papandreou.

Un alt apropiat al lui Papandreou, Panos Beglitis, până în prezent secretar de stat la Ministerul Apărării, devine ministru al Apărării.

Confruntat cu presiunile contradictorii ale creditorilor ţării şi ale cetăţenilor, precum şi cu refuzul principalului partid de opoziţie de dreapta de a forma un Guvern de uniune naţională, premierul a anunţat miercuri seara că va proceda la o remaniere ministerială şi că va cere apoi încrederea Parlamentului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici